Australianul Alistair Blake, care a fost în moarte clinică timp de 90 de minute înainte de a fi readus la viaţă de către medici, povesteşte ce a văzut „dincolo”.
Blake, în vârstă de 61 de ani, a intrat în stop cardiac în ianuarie 2019, în timp ce dormea lângă soţia sa, Melinda.
Melinda a început imediat manevrele de resuscitare şi a chemat, între timp, salvarea.
Paramedicii sosiţi la faţa locului l-au resuscitat şi ei pe Alistair, ba chiar i-au administrat şi şocuri electrice cu ajutorul unui defibrilator, însă bărbatul nu dădea niciun semn că şi-ar reveni, scrie gandul.ro
După 90 de minute de eforturi ale salvatorilor, bărbatul a început să aibă din nou puls.
„Din punct de vedere tehnic, am fost mort timp de 90 de minute. Îmi amintesc că m-am culcat sâmbătă seara, iar următorul lucru pe care mi-l amintesc a fost că m-am trezit joi dimineaţă în timp ce mă mutau de la Terapie Intensivă la Chirurgie Cardiovasculară. Creierul meu pur şi simplu a blocat ceea ce s-a întâmplat între aceste două momente”, povesteşte acum Blake, citat de Daily Star.
Leave a Reply