Construcţiile sunt unul dintre aceste domenii, dar asta nu este – şi nu a fost nici până acum – o piedică în calea femeilor care simt că au frâiele necesare pentru a struni un astfel de business. În definitiv, nici Margaret Thatcher nu ar fi devenit „doamna de fier” a politicii britanice fără determinarea obligatorie într-o lume dominată de bărbaţi.
Andreea Hancioglu, director executiv al subsidiarei locale a producătorului turc de ţevi Superlit, Camelia Olesen, executivul care conduce filiala din România a grupului danez producător de lavoare pentru băi Kuma, şi Ileana Nicolae, şefa pe Europa de Est a producătorului elveţian de materiale de construcţii Sika, sunt doar câteva exemple care demonstrează că nu există drum închis pentru femei. La fel cum, de altfel, nici bărbaţii nu au „interzis” în industria frumuseţii.
Un job temporar devenit rol de conducere permanent
Andreea Hancioglu a ajuns la Superlit, companie turcă a cărei activitate este de producţie de ţevi şi tuburi, după ce lucrase deja într-o altă companie cu acţionariat turc. La sfârşitul anilor ’90, a lucrat un an în cadrul unei firme de construcţii din această ţară, care între timp s-a desfiinţat, dar care, atunci când a cooptat-o pe ea, îşi dorea să se extindă pe piaţa din România.
„A fost, practic, primul job pe care l-am avut după ce m-am mutat în Turcia, în anul 1999, obţinut în urma unui interviu profesional. După perioada în care am lucrat la firma de construcţii pe relaţia cu România, am fost recrutată de firma Superlit, producătoare de tubulatură din material compozit. De atunci lucrez în cadrul grupului Superlit, deci de peste 17 ani.” Superlit face parte din grupul turc Superlit Pipe Corporation, înfiinţat în 1961, care la rândul său este parte a Karamaci Holding, deţinut de familia Karamaci, care mai are de asemenea afaceri în domeniul industriei textile şi al energiei.
Vreme de opt ani, în perioada 2001-2009, Andreea Hancioglu a lucrat pentru firma-mamă din Istanbul, fiind responsabilă pentru vânzările din zona Eurasia. A avansat până în poziţia de management.
„Am fost plăcut surprinsă să observ că, într-o ţară cu o cultură de business destul de conservatoare, o femeie poate avea acces aproape la orice tip de job ca bărbaţii. Mai mult decât atât, femeile au parte de condiţii similare, inclusiv salariale, cu cele ale bărbaţilor, spre deosebire de alte ţări, inclusiv din Uniunea Europeană, unde diferenţele acestor condiţii pot fi relativ mari între bărbaţi şi femei”, povesteşte Andreea Hancioglu.
Aceasta spune că, în toată perioada în care a lucrat în Turcia, nu a simţit niciun moment că a fi femeie este o piedică pentru dezvoltarea în carieră.
În 2009, Andreea Hancioglu a ajuns în România, la scurt timp după ce a intrat în funcţiune fabrica Superlit de la Buzău. Planul era ca, după o vreme, să revină la biroul din Istanbul. „Dar, cum nimic nu e mai permanent decât provizoratul, de atunci mă aflu la conducerea acestei firme în poziţia de director executiv.”
În România, Superlit are o fabrică în Buzău, unde produce ţevi şi tuburi din PAFSIN (poliester armat cu fibră de sticlă şi inserţie de nisip). În 2018, afacerile Superlit au ajuns la aproape 51 de milioane de lei, cu 88 de angajaţi.
Ce provocări îi aduce funcţia actuală Andreei Hancioglu?
„Firma noastră produce tubulatură – deci material pentru construcţii. Pe de o parte trebuie să faci faţă unor exigenţe extrem de ridicate pe o piaţă foarte concurenţială. Pe de altă parte, trebuie să demontezi prejudecăţi într-un domeniu dominat de bărbaţi. În România, ca femeie într-o poziţie de conducere trebuie, de multe ori, să munceşti dublu, să dovedeşti dublu, pentru a fi luată în serios şi a reuşi”, spune Andreea Hancioglu.
Nu se întâmplă foarte des să interacţioneze cu alte femei în lumea de business legată de construcţii, dar astfel de situaţii nu sunt complet inexistente. Domeniul rămâne însă unul dominat de bărbaţi.
Leadership feminin cu influenţe nordice
Istoria producătorului danez de lavoare pentru băi Kuma în România se leagă, încă de la început, de numele Cameliei Olesen, actualul director executiv al subsidiarei de pe piaţa locală. Iniţial, a ocupat o poziţie consultativă şi era reprezentant al companiei daneze în România. Lucrurile s-au schimbat în iunie 2000, când reprezentanţa din România a început să funcţioneze cu capital majoritar danez, iar Camelia Olesen a preluat funcţia de director executiv, având, de asemenea, ca responsabilitate, deschiderea pieţei româneşti.
„Suntem un business colateral construcţiilor. În general, îmbin stilul de comunicare şi de conducere nordic cu cel românesc. Lumea de business în acest domeniu aparţine bărbaţilor, dar văd în piaţă şi alte businessuri unde liderii sunt femei. Trăim vremuri moderne, în care respectul este reciproc”, spune Camelia Olesen.
Este de părere că nu poţi avea o funcţie de conducere până când nu lucrezi efectiv în producţie cel puţin jumătate de an. Astfel, şi ea a lucrat, în Danemarca, alături de angajaţii din fabricile Kuma, constatând că forţa exemplului este foarte importantă în cultura nordică.
„Am lucrat în secţiile de turnare, finisare, ambalare în 1999, înainte de a deveni directorul companiei în România. Avantajele acestui tip de pregătire înaintea unei promovări în fruntea companiei sunt foarte mari în relaţiile de muncă. Nu există mentalitatea pantofilor strălucitori, iar deviza este «It’s nice to be important, but it’s more important to be nice» (E drăguţ să fii important, dar e mai important să fii drăguţ)”, spune Camelia Olesen.
Lunilor petrecute în producţie în Danemarca le-a urmat numirea în funcţia de director al operaţiunilor din România. Kuma România a fost înfiinţată în decembrie 1998 şi a început producţia de lavoare dedicate exportului către ţara-mamă, Danemarca, un an mai târziu. Astăzi, fabrica din România – din localitatea Băneşti, judeţul Prahova – deserveşte întreaga piaţă nordică, în Danemarca existând doar laboratoarele de creaţie şi cercetare, precum şi biroul de vânzări pentru Europa de Nord.
În 2018, producţia de lavoare pentru băi a Kuma a adus peste 22 de milioane de lei în conturile danezilor. Din Băneşti, lavoarele ajung la export pe pieţele nordice din Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, dar şi în Italia, Ungaria, Olanda. Circa 20% din producţie rămâne în România.
Un lider atent la succesori
Pe Ileana Nicolae, grupul elveţian Sika, producător de materiale de construcţii, a cooptat-o aproape de la înfiinţarea subsidiarei locale, în 2003. În cei 12 ani în care a condus businessul Sika în România, a dat în funcţiune două unităţi de producţie, iar o parte din membrii echipei pe care a coordonat-o au fost promovaţi în structuri regionale în cadrul grupului sau chiar au preluat poziţii de director general în alte ţări.
De altfel, şi Ileana Nicolae este în prezent director regional pentru 18 ţări din Europa Centrală şi de Est şi coordonează activitatea Sika AG pentru 15 subsidiare. Anterior venirii la Sika, a lucrat ca director general în cadrul companiei producătoare de ciment HeidelbergCement.
„Am provocări în fiecare zi. De la a cunoaşte o piaţă vastă cum este Rusia, a creşte într-o piaţă mică şi saturată ca în Slovenia, a dezvolta echipa şi linia a doua de manageri pentru a asigura succesiunea”, spune Ileana Nicolae. În România, Sika a început ca distribuitor, în 2002, deschizând prima fabrică şase ani mai târziu, în 2008, la Braşov, în care produce aditivi pentru construcţii. Acesteia i s-a adăugat o a doua, la Căpuşu Mare, în judeţul Cluj, unde sunt fabricate mortare speciale şi mortare folosite ca aditivi.
„Nu mi-am pus niciodată problema interacţiunilor cu alte femei în lumea de business legată de construcţii. Sunt un partener de business care se întâlneşte cu partenerii săi, fie ei bărbaţi sau femei.”
În 2018, afacerile Sika în România s-au situat la circa 35 de milioane de euro. La nivel de grup, cei peste 18.000 de angajaţi Sika realizează anual afaceri de peste şase miliarde de franci elveţieni (peste 5 mld. euro).
Sika îşi are sediul în Baar, Elveţia, şi este activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriile producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţade, parcuri solare şi eoliene.
România, cele mai mici discrepanţe între salariile femeilor şi cele ale bărbaţilor
Statisticile europene arată că România are cea mai redusă discrepanţă salarială din Uniunea Europeană, astfel că o femeie salariată câştigă, în medie, cu 5,2% mai puţin decât un bărbat, conform celor mai recente date publicate de Eurostat – biroul de statistică al Uniunii Europene – şi aferente anului 2016.
La nivelul tuturor celor 28 de state membre ale UE, femeile câştigă, în medie, cu 16% mai puţin decât bărbaţii. Cele mai mici diferenţe salariale dintre femei şi bărbaţi, dincolo de România, care conduce acest top, se întâlnesc în Italia (5,3%), Luxemburg (5,5%), Belgia (6,1%), Polonia (7,2%), Slovenia (7,8%) şi Croaţia (8,7%). La polul opus, cu cele mai mari decalaje salariale dintre femei şi bărbaţi, se află Estonia (25,3%), Cehia (21,8%), Germania (21,5%), Marea Britanie (21%) şi Austria (20,1%).