Cine este omul care s-ar fi aflat la manşa avionului prăbuşit la Giurgiu

La manşa avionului prăbuşit sâmbătă între Letca Nouă şi Letca Veche s-at fi aflat proprietarul Aerodromului din letca Nouă, Valentin Anghel, au declarat, pentru MEDIAFAX, martori din comună.

Aerodromul din Letca Nouă a fost deschis în urmă cu aproximativ 2 ani, dar în ultima vreme nu s-au mai făcut zboruri, a spus Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă.

Când a deschis Aerodromul, Valentin Anghel a spus că vrea să facă o şcoală de pilotaj.

„Valentin Anghel era un om deosebit. L-am cunoscut, am vorbit de câteva ori. Când a deschis a venit la mine, a spus că face şcoală de pilotaj”, a spus primarul.

Se pare că tot Valentin Anghel s-ar fi aflat sâmbătă la manşa avionului ultrauşor model CITIUS YR-5599 prăbuşit în zona împădurită.

Deşi nu au fost identificate cele două victime, ele fiind găsite carbonizate, oamenii din comună spun că Valentin Anghel este una dintre ele.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *