In inima furtunii

Vineri dupa-amiaza, o cautare pe site-ul oficial al presedintiei luxemburgheze a UE oferea 14 fotografii de la prima zi a reuniunii Consiliului European de vara. In nici una dintre aceste fotografii, populate cu lideri ai tarilor europene, nu figurau presedintele sau premierul de la Bucuresti, prezenti (in premiera) la eveniment. Doar undeva, in plan secund, aparea premierul bulgar Simeon Saxe-Coburg. Asta si pentru ca subiectul extinderii UE a fost unul marginal.

Principalele probleme ale Uniunii Europene: criza Constitutiei si, mai presanta, criza bugetului. In privinta Constitutiei europene, sefii statelor membre au ajuns la concluzia ca e mai intelept sa ia o pauza de reflectie. Danemarca, Irlanda si Cehia au amanat deja cu un an luarea unei decizii privind Constitutia UE, iar Luxemburgul, unde sondajele indica o crestere a numarului celor care ar spune „nu“ e pe cale sa faca la fel. In orice caz, nu va urma o renegociere a Tratatului de instituire a Constitutiei pentru Europa, procesul de ratificare va continua (Constitutia a fost aprobata de zece state membre si respinsa de doua), iar termenul pana la care acest lucru trebuie facut a fost prelungit cu un an, pana la sfarsitul lui 2007.

In sine, pentru Romania acest lucru nu schimba nimic esential. Tratatul de aderare prevede ca, la data intrarii in UE, Romania va adera si la Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa, daca acesta va fi ratificat de toate statele membre pana la data aderarii efective. Daca nu, ramane valabil Tratatul de la Nisa.

Cea de a doua problema, bugetul UE pentru 2007-2013, are implicatii mai mari pentru Bucuresti. Principala complicatie a alcatuirii acestui buget este amanuntul ca acesta ar fi primul buget pentru o Uniune de 27 de state (include Bulgaria si Romania). Cheltuielile, prin urmare, sunt mai mari, iar in majoritatea statelor membre, care au de facut plati mai mari, s-a aprins beculetul.

Discutiile despre cat la suta din PIB-ul Uniunii trebuie varsat in bugetul comun sunt mai vechi. Pe de o parte, sunt statele care contribuie cu sume uriase (precum Germania sau Marea Britanie) care pledeaza pentru 1% (adica aproximativ 820 de miliarde de euro). Pe de alta parte, proiectul de buget a fost gandit pentru o suma mult mai mare, corespunzatoare unui procent de 1,21% din PIB-ul pe Uniune. La initiativa presedintiei luxemburgheze, s-a ajuns, la nivelul Comisiei Europene, la un compromis: 1,06% (adica ceva peste 870 de miliarde de euro). „Daca nu vom ajunge la un compromis, Uniunea va cadea intr-o criza de durata si o paralizie, cu consecinte politice, economice si sociale pentru noi toti“, prevestea presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Chiar daca acest compromis ar fi fost acceptat, tot ramanea de acoperit diferenta de 0,15%. In caz contrar, trebuie reduse cheltuielile.

O varianta ar fi renuntarea/modificarea asa-zisului „cec britanic“ (in valoare de aproximativ patru miliarde de euro). Londrei insa nu-i convine sa accepte vreo modificare a rabatului anual pe care il primeste gratie unui acord negociat pe vremea lui Margaret Thatcher (1984). Potrivit acordului, Marea Britanie nu contribuie la bugetul UE cu o suma mai mare decat cea pe care o primeste ca subventii. Rezultatul? Un echilibru bugetar pe relatia Marea Britanie – Uniunea Europeana la care celelalte state UE nu mai sunt de acord sa contribuie, mai ales ca este vorba despre una dintre cele mai prospere tari ale Uniunii.

„Daca doriti renuntarea la rabatul britanic, trebuie eliminate motivele pentru care el exista“, a replicat premierul britanic Tony Blair, care a adaugat ca blocheaza adoptarea bugetului UE pe 2007-2013 pentru ca tara sa ar fi urmat sa contribuie cu 18 miliarde de euro. A fost, de altfel, momentul-cheie al reuniunii, dincolo de care este pusa in discutie insasi soarta UE, asa cum e proiectata Uniunea acum. Solutia lui Blair (care va fi, de altfel, printre prioritatile presedintiei britanice, care incepe saptamana viitoare): modificarea sistemului de finantare european, in special a Politicii Agricole Comu-ne. Este vorba, mai ales, de clauza subventiilor agricole (stabilita in 2002), care mananca 40% din bugetul Uniunii.

Aici se intra pe taramul Frantei care nu vrea sa renunte la actualul sistem de subventii agricole al carui principal beneficiar este. Parisul a obtinut in urma cu trei ani o clauza prin care fermierilor francezi sa li se faca plati directe, inghetate pana in 2013. Pozitia Frantei a fost exprimata categoric de presedintele Jacques Chirac, vineri, la Bruxelles: „In opinia mea, punctul capital este de a respecta acordul din 2002 si de a nu impune, din cauza unei noi extinderi, constrangeri suplimentare asupra agricultorilor francezi“, a spus el. Practic, Chirac a conditionat acordul final al Parisului pentru formula de buget 2007-2013 de obtinerea unor clarificari privind sursa fondurilor agricole pentru Romania si Bulgaria.

In lipsa acestor clarificari, francezii se tem ca vor fi buni de plata, urmand sa dea aproape 1,5 miliarde de euro pentru subventiile fermierilor romani si bulgari, in 2013. „Ne vom opune oricarei noi diminuari a ajutoarelor directe pana in 2013 din cauze determinate de aceste doua viitoare aderari“, a mai spus Chirac. El s-a simtit dator sa faca aceasta precizare dupa ce premierul luxemburghez Jean Claude Juncker spunea ca un loc la care este posibil sa se faca reduceri este tocmai politica agricola comuna. Cum nu sunt sanse ca pozitia Frantei (sau a Spaniei, alt beneficiar net al bugetului european pana in 2014) sa se inmoaie, o parte din reduceri se va face, cel mai probabil, pe seama nou-venitilor, care se bucura oricum ca sunt primiti in clubul select european.

Teoretic, problema n-ar trebui sa afecteze Romania si Bulgaria. Sofia si Bucurestiul pot oricand sa invoce cifrele prevazute in Tratatul de aderare. Din pacate, acelasi Tratat vorbeste despre „posibile alocari bugetare pentru dezvoltare rurala“. Faptul ca despre sumele respective nu exista o formulare fara echivoc, fiind invocata doar posibilitatea alocarii lor, lasa tarilor UE libertatea de a taia cheltuielile la acest capitol. Este vorba de aproape 7 miliarde de euro care ar reveni pentru dezvoltare rurala. Suma e foarte mare si pe acesti bani au pus deja ochii numerosi primari din Romania care au pregatit deja proiecte de dezvoltare (numeroase comune devenite orase in ultimii ani vor sa redevina comune tocmai pentru a beneficia de aceste fonduri).

Declaratiile oficialilor romani prezenti, in premiera, la summit-ul sefilor de stat si de guvern din UE, s-au axat mai putin pe problemele bugetare. Ministrul roman de externe, Mihai Razvan Ungureanu, a aratat doar jumatatea plina a paharului, si anume ca Romania va primi 30 de miliarde de euro. Carcotasilor care au spus ca, initial, era vorba de 40 de miliarde, premierul Calin Popescu-Tariceanu le-a raspuns ca „Romania nu va pierde fonduri decat in masura in care toate statele UE vor fi afectate de eventuale reduceri bugetare“. Mai important pentru Bucuresti si Sofia pare, in acest moment, sa nu resimta socul respingerii Constitutiei UE decat pe cel al crizei bugetului si sa ramana in graficul integrarii. Si sa evite clauza de salvgardare. La acest capitol, lucrurile sunt destul de clare. Caci principalul atu al Romaniei ramane, si dupa reuniunea Consiliului European de vara, faptul ca are un contract ferm cu UE.

In aceste conditii, o criza in UE, precum e cea de acum, nu poate pune in pericol aderarea Romaniei ci, doar, indirect, amanarea ei cu un an. In concluziile summit-ului, Consiliul considera ca semnarea Tratatului de aderare, la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, marcheaza un pas important catre aderarea Bulgariei si a Romaniei la Uniunea Europeana : „Aceste tari vor participa acum la activitatile Consiliului European si ale organismelor sale preparatoare ca observatori activi“. Faptul ca in concluziile summit-ului se vorbeste despre UE 27, faptul ca bugetul ia in calcul cele doua tari sunt dovezi clare ca integrarea Romaniei si Bulgariei nu mai reprezinta un raspuns la intrebarea „daca ?“, ci la, eventual, „cand?“. Declaratiile favorabile ale majoritatii liderilor europeni reprezinta, de asemenea, atuuri politice cu care liderii de la Sofia si Bucuresti s-au intors acasa.

Iar acasa, principala ingrijorare tine de capacitatea Bucurestiului de a-si indeplini obligatiile. In ciuda promisiunilor si autoincurajarilor („Sunt sigur ca avem capacitatea de a respecta angajamentele pe care ni le-am asumat la incheierea negocierilor“, a declarat premierul Tariceanu) timpul e scurt si problemele multe. Sunt cele sapte capitole mentionate in scrisoarea de avertizare (impozitarea, drepturile de proprietate intelectuala, agricultura, achizitiile publice, aspecte juridice legate de lupta contra coruptiei, mediul si concurenta) si, mai ales, nevoia ca toate lucrurile care par OK pe hartie sa se transpuna in realitate.

O problema despre care inca nu se vorbeste, decat neoficial, este aceea ca Tratatul de aderare sa fie intr-adevar ratificat de toate statele membre UE. Dincolo de declaratiile mai mult sau mai putin amabile, ceea ce in urma cu doua luni parea doar o gluma proasta (neratificarea in unul sau altul dintre state) risca sa devina un pericol real. Un sondaj de opinie recent arata, de exemplu, ca aproape jumatate dintre francezi sunt impotriva aderarii Romaniei. De vina e deja prea celebrul instalator polonez, prototipul imigrantului care le ia locurile de munca europenilor.

„In Franta s-a scris dspre cei 50.000 de est-europeni care au venit sa le ia locurile de munca. Dar nimeni nu zice ca s-au creat alte 150.000 de noi locuri de munca ca urmare a noilor piete“, declara senatorul liberal Teodor Melescanu. O idee asemanatoare a avansat de altfel si vicepresedintele Comisiei Europene, Günther Verheugen. In absenta extinderii, spune el, problemele legate de pierderea locurilor de munca ar fi fost mult mai grave. „Caderea Zidului Berlinului a deschis un nou spatiu economic, pana atunci inchis ermetic. Este incorect sa spunem ca efectele economice ale aderarii sunt negative pentru vechii membri. Situatia este exact invers.

Membrii initiali au beneficiat de pe urma extinderii mai mult decat noile state, cei mai mari castigatori fiind Germania si Austria“, a spus el. Temerea europenilor e insa o realitate. Ea tine deopotriva de „instalatorul polonez“, de votul la Eurovision (cand olandezii s-au infuriat pe blocul comun facut de estici si s-au gandit ca la fel vor pierde si puterea in UE) si de fermierii romani care ar putea lua o felie importanta din subventiile celor francezi.