O româncă a povestit, pe un forum dedicat turiştilor din ţara noastră care merg în Grecica, ce s-a întâmplat când a intrat într-un magazin. „Am avut cel mai plăcut sentiment de recunoştinţă din partea Elenă”, a fost concluzia acesteia.
„Aseară (marţi, 24 iunie-n.r.), după balaceală, am intrat într-un market pentru cumpărături. Am ajuns la casă şi ca de obicei schimbi o vorbă şi încerci să spui şi tu puţinele cuvinte care le mai ştii în Greacă. M-a întrebat vânzătoarea, care era şi proprietara magazinului şi a tavernei Zorba, de lângă magazin, de unde suntem. Am spus că din România.
Femeia s-a întors spre un altul, şi a spus ceva în Greacă, apoi sa întors spre noi şi a spus: «Voi sunteţi fraţii noştri, aţi venit să stingeţi incendiul în Grecia», şi mi-a mulţumit zâmbitor. În acel moment am fost mândră de Ţara mea şi am spus în gând: Deci suntem văzuţi şi altfel. Am plecat mândră de acolo”, a scris Margareta P., pe pagina de Facebook care găzduieşte forumul respectiv.
Sute de pompieri români au ajutat, anul trecut, la stingerea incendiilor din Grecia
Sute de pompierii români au fost trimişi anul trecut, în luna august, să lupte cu incendiile devastatoare din Grecia provocate de caniculă. Iniţial, au ajuns 108 pompieri şi 22 autospeciale.
Leave a Reply