S-a alăturat echipei Diverta în urmă cu 15 ani, pe poziţia de CFO.
În rolul actual a fost numită în primăvara anului 2010.
A urmat, potrivit datelor de pe LinkedIn, cursurile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi un Executive MBA în cadrul WU Executive Academy.
Pe fondul pandemiei şi a celor trei luni din 2020 în care librăriile Diverta au fost închise, compania a înregistrat o serie de scăderi ale vânzărilor, cumulate cu pierderi şi datorii, motiv pentru care a fost nevoită să ceară intrarea în procedura de insolvenţă, potrivit ZF. În 2020, Diverta a înregistrat afaceri de 8 milioane de euro, în scădere de la cele 12 milioane de euro raportate la nivelul anului 2019.
Leave a Reply