Armele folosite au inclus “rachete balistice cu rază scurtă de acţiune” ca armă principală, dar numărul acestora a inclus, de asemenea, “rachete balistice cu rază medie de acţiune, rachete de croazieră, rachete sol-aer” şi “rachete lansate de pe mare din Marea Neagră”, a precizat oficialul.
Cel puţin 75 de bombardiere grele şi medii au participat la atacul iniţial asupra Ucrainei, a precizat oficialul.
Rusia a iniţiat “unele incursiuni terestre” în Ucraina din Belarus, la nord-vest de Kiev, a adăugat oficialul.
Până în prezent, ţintele ruseşti din Ucraina au inclus obiective “militare şi de apărare aeriană”, ceea ce înseamnă “cazărmi, depozite de muniţii, aproape zece aerodromuri”, a precizat oficialul.
“Nu avem o imagine bună a pagubelor totale, aşa cum v-aţi putea aştepta. Nu ştim nici numărul de victime, civile şi sau militare”, a adăugat oficialul.
Leave a Reply