„I-am avertizat pe minunaţii guvernanţi conduşi de Cîţu că anul acesta e nevoie de circa 8 miliarde pentru continuarea miilor de şantiere din comunităţile locale. Şi s-a întâmplat ce era de aşteptat, au terminat banii în câteva luni”, a scris pe Facebook deputatul PSD Daniel Suciu.
Acesta susţine că dacă Guvernul nu alocă fonduri la rectificarea bugetară „se va crea un blocaj în toată ţara, iar cei care vor avea de suferit vor fi tot românii”.
În replică, premierul Florin Cîţu a anunţat că toate lucrările de investiţii prin PNDL vor fi finanţate de Guvernul României, conform legii.
„Ultimele tranşe de plată se referă la facturile depuse până în 15 iunie, care vor fi achitate etapizat până la 20 iulie. Plăţile restante vor fi achitate imediat după rectificarea bugetară obişnuită, la mijlocul anului”, a anunţat şeful Guvernului.
Acesta îi asigură pe aleşii locali că toate facturile conforme vor fi achitate.
Leave a Reply