Acuzaţii grave lansate de chirurgul Laurenţiu Ungurianu la adresa managerului Spitalului CF Witting, Cristian Sorin Banu. Medicul a fost primul care a dezvăluit că secţia ATI a spitalului suport COVID – deşi dispunea de 16 paturi – stătea închisă în plină pandemie de coronavirus, dezvăluind şi că actualul manager beneficiază de sprijin politic PNL chiar dacă performanţele profesionale sunt, practic, egale cu zero.
De-a lungul ultimul an, chirurgul Laurenţiu Ungurianu a avertizat de mai multe ori, în mediul online sau în diferite apariţii publice, că managerul Cristian Banu coordonează defectuos Spitalul CF Witting, secţia ATI rămânând nefolosită foarte multă vreme – cu toate că era dotată cu aparatură performantă – şi, mai mult, acesta nu a reuşit nici măcar să funcţionalizeze secţia Chirurgie şi blocul operator al spitalului.
Contactat de GÂNDUL.RO, medicul Laurenţiu Ungurianu dezvăluie, ÎN EXCLUSIVITATE, că secţia ATI a spitalului a fost deschisă numai după ce Ludovic Orban a intervenit, în şedinţa de Guvern din data de 1 octombrie 2020, afirmând că managerul de la Witting trebuie să ”plece acasă” dacă nu ”funcţionalizează secţia ATI”. Însă acuzaţiile chirurgului Ungurianu nu se opresc aici, acesta îndreptând un deget acuzator către liberalii care îi oferă sprijin necondiţionat managerului Banu în ciuda faptului că realizările sale, la nivel profesional, lipsesc.
Leave a Reply