Întrebat despre cazul celor doi membri ai Guvernului care au fost fotografiaţi fără mască, premierul Florin Cîţu a spus că le-a cerut acestora să plătească amenda.
„Nu este niciun dublu standard, le-am cerut celor doi colegi să plătească amenda. Pe doamna Turcan am sunat-o azi-dimineaţă, i-am spus să se prezinte să plătească amenda singură, toţi cei care încalcă legea vor trebui să plătească”, a declarat Cîţu,.
„E toleranţă zero în ceea ce priveşte membrii cabinetului meu, dar toţi românii trebuie să respecte legislaţia”, a adăugat acesta.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, judeţul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. După eveniment, un participant a aflat că are COVID-19.
Ministrul susţinea că cei care au participat la acţiunea de împădurire de sâmbătă au făcut teste antigen. „De asemenea, la locaţia din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măşti şi dezinfectanţi. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33. Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măştile au fost purtate, cu puţine excepţii, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare. Rămân o adeptă a măştii de protecţie şi a vaccinării şi cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor”, a scris Turcan pe Facebook.
Şi Vlad Voiculescu a fost fotografiat, luni, fără mască de protecţie Covid-19 pe holurile Parlamentului, deşi conduita sanitară prevede că portul măştii este necesar în toate spaţiile închise.
Leave a Reply