Primăria Sectorului 6 publică pe reţelele de socializare anunţurile de achiziţii publice

Primarul Sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a decis să pună în mediul online toate anunţurile privind achiziţiile publice ale instituţiei. Astfel, primarul speră să asigure mai multă transparenţă şi să obţină servicii mai bune şi mai ieftine.

„Pentru a asigura transparenţa şi o largă distribuire a anunţurilor de achiziţii publice, pe cele mari şi importante, le pun şi eu aici. Pentru că tot ce mă interesează este să obţinem la Primăria Sectorului 6 un raport cât mai bun între calitate şi preţ! Evident, anunţurile sunt puse şi pe SICAP, dar mai multă transparenţă nu are cum să strice”, a anunţat edilul şef, pe Facebook.

De asemenea, primarul Ciucu anunţă că va încerca să simplifice procedurile şi să renunţe la hârtii prin informatizarea primăriei.

„Aşadar, vom informatiza Primăria Sectorului 6, serviciile publice şi vom simplifica proceduri şi vom tăia hârtii! Le aduc firmelor specializate în atenţie achiziţia de Servicii de dezvoltare şi implementare “la cheie” a Sistemului Informatic Integrat – Platformă Integrată, în cadrul proiectului Primărie Fără Hârtie şi Implicarea Cetăţenilor în Planificarea Strategică a Sectorului 6 în valoare de 2.375.733 de lei”, a precizat primarul Ciprian Ciucu.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *