Tag: sectorul 6

  • Sectorul din Capitala unde din cauza crizei, iluminatul festiv de sărbători ar putea fi înjumătăţit

    Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că, pe fondul crizei energetice şi a creşterii preţurilor la energie, iluminatul festiv de sărbători ar putea fi redus la jumătate: „Să fim mai cumpătaţi”.

    „Dragii mei, mă gândesc ca anul acesta, pe fondul crizei energetice şi a creşterii preţurilor la energie, să fim mai cumpătaţi şi să reducem la jumătate iluminatul festiv de sărbători. Ştiu că aţi apreciat calitatea iluminatului festiv de anul trecut şi vă mulţumesc”, transmite Ciprian Ciucu.

    El afirmă că iluminatul festiv ar putea fi asigurat doar în parcuri.

    „Voi ce credeţi? Am adus vorba încă de pe acum despre iluminatul festiv pentru că astfel de lucruri se pregătesc din timp”, încheie Ciucu.

  • Primarul Sectorului 6 renunţă la garduri. Le va înlocui cu ziduri de mici dimensiuni

    Primarul Ciprian Ciucu a prezentat pe Facebook o comparaţie între preţurile de achiziţie pentru gardurile montate în timpul fostei administraţii şi cele pentru zidurile de mici dimensiuni construite în ultimele luni.

    „Garduri montate peste tot de fosta administraţie a PS6, preturi cu TVA: 212,8 lei metrul de gard metalic, înălţime – 0,8m (inclusiv montaj) şi 350 lei un panou de gard cu brevet. Ziduri de mici dimensiuni montate doar unde este cazul, de către actuala administraţia a PS6: 107,1 lei/inclusiv tva – ml de zid, înălţime – 0,45 (inclusiv montaj). Preţul include: săpat si turnat fundaţie, zidit bolţari, introdus armătură, turnat beton în interiorul bolţarilor, aplicat capace, materiale (bolţari, beton, armătura, chit, capace), manopera, transport”, scrie pe pagina de Facebook a primarului Ciucu.

    Edilul şef al Sectorului 6 anunţă că s-a consultat cu specialiştii şi a decis să înlocuiască treptat toate gardurile de pe domeniul public.

    „Gardurile metalice ţin mizerie, sunt inestetice, ruginesc şi ne creează o impresie copleşitoare de ţarc, ne îngrădesc şi nu simţim că trăim într-o lume liberă şi într-o societate deschisă. Acolo unde luăm gardurile, deoarece în zeci de ani s-a depus sol, odată cu dispariţia gardului, pământul riscă să se scurgă din cauza ploilor pe trotuar. După ce am analizat împreună cu peisagiştii pe care i-am angajat la ADP mai multe soluţii, am ajuns la concluzia că putem pune ziduri joase, estetice, cu o cromatică echilibrată, pe un rând sau pe două rânduri care să oprească răvărsarea noroiului şi să menţină solul pe care vom planta flori, iarbă, arbuşti”, a explicat Ciucu.

    Primarul a mai anunţat că a căutat oferte pentru zidurile de mici dimensiuni şi că a găsit preţuri foarte bune. Zidurile vor fi montate de firme sau chiar de angajaţi Administraţiei Domeniului Public, a precizat Ciprian Ciucu.

  • Premieră la Bucureşti. Angajaţii Sectorului 6 spală mobilierul stradal şi semnele de circulaţie

    Primarul Sectorului 6 susţine că, în premieră, sunt spălate mobilierul stradal şi semnele de circulaţie.

    „Ceea ce facem deja şi vom face şi în următorii ani este să spălăm inclusiv mobilierul stradal şi semnele de circulaţie şi tot ce este de spălat (bănci, stâlpi despărţitori etc.) nu doar străzile. Nu îmi aduc aminte ca în Bucureşti să fi văzut vreodată spălarea mobilierului stradal, noroc că a mai plouat”, a anunţat Ciprian Ciucu pe Facebook.

    Edilul şef a mai spus că acţiunea este monitorizată de angajaţii Primăriei şi a dezvăluit faptul că în toate staţiile de autobuz vor fi montate camere de supraveghere.

    „Din păcate adăposturile staţiilor RATB au fost deja vandalizate, până vom avea camere de supraveghere vom incerca să ţinem pasul. Pot să spun că de când am venit la primărie URBAN SA se mişcă mai bine. Si ei se mobilizează mai bine dar am întărit şi monitorizarea serviciilor de salubritate prin Direcţia de Servicii Publice pe care am înfiinţat-o in Primăria Sectorului 6 in urmă cu 3 luni. Nu este totul perfect, sunt încă sincope, salubrizarea nu este încă mecanizată corespunzător dar lucrăm la asta si suntem pe calea cea bună”, a precizat Ciucu.

  • Primarul Ciprian Ciucu: În Sectorul 6 se întâmplă un fenomen ciudat, se fac lucrări inutile

    Primarul Ciprian Ciucu a dezvăluit faptul că nu a fost informat despre lucrările efectuate în jurul gurilor de canal de pe bulevardele din Sectorul 6. Este un fenomen ciudat, iar lucrările par a fi inutile, susţine edilul şef.

    „În Sectorul 6 se întâmplă un fenomen ciudat, inexplicabil d.p.d.v. logic. S-a umplut de astfel de lucrări, în jurul gurilor de canal de pe bulevardele principale. Pe noi nu ne-a notificat nimeni. Nu ştim dacă le face Administraţia Străzilor sau altcineva. Cele mai multe astfel de lucrări par evident inutile, toată operaţiunea pare un sabotaj la adresa Primarului General sau cineva îşi face de lucru ca să deconteze nişte lucrări aiurea. Cu oamenii lui Pandele si Firea nu vom face treabă”, a explicat Ciucu pe Facebook.

    Primarul Ciprian Ciucu a anunţat că a comandat o aplicaţie ca să afle ce lucrări se desfăşoară în sectorul lui.

    „Adiministraţiile PMB nu se simt niciodată datoare să înştiinţeze şi Primăria Sectorului 6 când fac lucrări, nu există o planificare şi coordonare minimală, oricât m-aş strădui eu. Şi toată lumea din Sectorul 6 mă întreabă pe mine, pentru că de obicei răspund. Am comandat o aplicaţie ca să punem toate aceste lucrări pe o hartă, ca să ştim si noi ale cui sunt după ce Poliţia locală îi va identifica pe toţi aceşti operatori scăpaţi din mână şi necoordonaţi”, a precizat Ciprian Ciucu.

  • Dilema primarului Sectorului 6: arest pentru cei care scuipă sau liber la urinatul pe străzi

    Dezbaterea a fost lansată de primarul Ciucu pe Facebook şi a pornit de la o inspecţie în sector a ediului. Primarul a vizitat mai multe zone în care s-a făcut curăţenie şi a descoperit că au repărut gunoaiele aruncate pe domeniul public.

    „M-am întristat niţel pentru că la doar două zile de la curăţenie, în unele grădini de blocuri gunoiul (în special aruncat de la fereastră) îşi refăcuse apariţia. Voluntari, muncitori plătiţi, bani, utilaje, timp am dedicat acestei curăţenii. Dar unii oameni, o minoritate, nu doar că nu apreciază, dar nici nu le pasă”, a povestit Ciprian Ciucu pe reţeaua de socializare.

    De aceea, Ciucu a deschis o dezbatere publică prin care îşi propune să afle ce fel de societate îşi doresc bucureştenii: una cu reguli stricte, ca în Singapore, sau una fără reguli, ca în Africa.

    „Întrebarea mea este simplă. În ce fel de societate şi în ce fel de oraş vrem să trăim? (…) Pe scurt, în Singapore te arestează dacă scuipi pe stradă, iar în undele ţări din Africa subsahariană te poţi uşura în staţia de autobuz. Apropo de asta, brazilienii s-au distrat copios pe seama japonezilor care, la campionatul mondial de fotbal, îşi strângeau singuri mizeria şi o duceau la coş… Eu însumi am fost uimit când am nimerit la un concert al Dream Theater la Berlin şi nu erau pahare de bere şi nici mucuri de ţigară pe jos (aveau un sistem de îţi lua 4 euro pe paharul de plastic si nu prea îţi venea să-l arunci pe jos), obişnuit cu concertele rock de la noi, chiar mi s-a părut nepotrivit să fie atât atenţi şi înţepaţi”, a relatat edilul.

    Ciprian Ciucu susţine că nu vrea să fie absurd şi să trimită imediat poliţia locală ca să amendeze asociaţia de proprietari pentru că nu întreţine curăţenia, dar nici nu vreau să arunce cu banii pe fereastră şi să fie muncă în zadar.

    Edilul mai spune că banii de curăţenie pot fi redirecţionaţi către şcoli, străzi şi parcuri, dacă bucureştenii nu doresc să fie drastici. „Eu pariez pe faptul că cei mai mulţi dintre bucureşteni sunt oameni civilizaţi şi vreau să o dovedesc”, este concluzia primarului Ciprian Ciucu.

  • Primarul Sectorului 6: Oraşul nostru arată ca unul din Asia Centrală sau din Africa Sub-Sahariană

    Primarul Ciprian Ciucu anunţă supraimpozitarea cu 500% a clădirilor şi a terenurilor neîngrijite din Sectorul 6.

    „Am propus Consiliului Local al Sectorului 6 ca astăzi să voteze majorarea impozitului aferent clădirilor şi terenurilor neîngrijite cu până la 500%. Deci este vorba şi de CLĂDIRI care sunt în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, faţade nereparate/necurăţate/netencuite/nezugravite, geamuri sparte etc. şi de TERENURI aflate în stare de paragină, acoperite de buruieni, părăsite/abandonate, insalubre, neefectuarea curăţeniei în curţi, neîntrebuinţarea/nerepararea împrejmuirilor”, scrie în mesajul distribuit pe Facebook de primarul Ciucu.

    În plus, primarul Ciucu doreşte să înfiinţeze un serviciu de ridicare a maşinilor abandonate pe spaţiul public sau parcate pe spaţiul verde.

    „Principalii “beneficiari” ai acestui serviciu vor fi aceia care parchează pe spaţiul verde (sau “fost verde”), aceia care vin cu dubele, furgonetele şi alte maşini de serviciu în cartiere şi le parchează aiurea, cei care, prin locurile în care parchează în zone interzise dau dovadă de mare de nepăsare şi lipsă de respect pentru spaţiul public. Pentru cei de mai sus vom aplica politici de toleranţă zero, dar pentru restul cetăţenilor vom aplica treptat astfel de politici pe măsură ce Primăria Municipiului Bucureşti sau Primăria Sectorului 6 va oferi opţiuni de parcare”, a explicat Ciprian Ciucu.

    Primarul a anunţat că tarifele pentru această activitate vor fi 300 lei/ vehicul, pentru operaţiunea de ridicare, 200 lei/ vehicul, pentru operaţiunea de transport şi 30 lei/zi/ vehicul, pentru operaţiunea de depozitare.

  • Primarul Sectorului 6 a comandat un exerciţiu pentru spălarea străzilor. Multe lucruri nu au mers

    Exerciţiul solicitat de primarul Ciprian Ciucu s-a desfăşurat pe bulevardul Iuliu Maniu şi pe strada Valea Lungă din cartierul Militari. Edilul a constatat că firma de salubrizare şi Poliţia Locală nu au acţionat conform discuţiei purtate la şedinţele de pregătire.

    „Firma de salubrizare a început activitatea înainte să fie eliberată partea carosabilă de maşini. Firma contractată pentru relocare a venit mai târziu decât ora stabilită şi doar cu o maşină în loc de două. Nu au fost suficiente echipamente reflectorizante pentru lucrul pe timp de noapte. Nu toţi poliţiştii locali au avut ţinute corespunzătoare (uniforme). Modul neconform de adresare (comunicare cu cetăţenii)”, a explicat Ciprian Ciucu.

    În ceea ce priveşte firma de salubrizare, numeroase echipamente nu au funcţionat corespunzător sau au fost insuficiente. De asemenea, şoferii s-au deplasat „cu viteză mai mare decât capacitatea utilajului de a fi eficient”.

    Primarul Ciprian Ciucu a găsit şi aspecte pozitive în urma exercţiului. Locuitorii răspund neaşteptat de bine la solicitarea autorităţilor de a-şi muta maşinile şi operaţiunea poate fi făcută fără blocarea traficului. Ca urmare, în momentul în care va începe campania de curăţenie autorităţile vor avea proceduri bine stabilite.

  • Primarul Sectorului 6 îi critică pe angajaţii Primăriei Generale: Distrug oraşul

    Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a povestit că a vrut să sune la Poliţia Locală după ce a văzut panoul publicitar montat pe trotuar. Panoul este pe mijlocul trotuarului şi a stricat o lucrare recent finalizată, a mai spus primarul care i-a criticat pe angajaţii Primăriei Generale.

    „Tocmai mă pregăteam să sun la poliţia locală să îmi afle cine a pus acest panou ilegal în aşa hal… Pe trotuar, în drumul oamenilor. Dar e un proiect al Primăriei Municipiului Bucureşti. Ce pretenţii să mai avem de la cetăţeni dacă angajaţii primăriei distrug oraşul? Se asfaltase de curând”, a anunţat, pe Facebook, primarul Ciprian Ciucu.

  • Primarul Sectorului 6: Pericol de incendiu în cinci şcoli din cauza lucrărilor de mântuială

    Primarul Sectorului 6 din Bucureşti, Ciprian Ciucu, a povestit pe Facebook că refuză să recepţioneze lucrările efectuate în cinci şcoli deoarece constructorii nu au respectat proiectul tehnic şi au făcut improvizaţii. Edilul spune că este pericol de incendiu şi îi face pe cei implicaţi iresponsabili.

    „Pericol de incendiu. Lucrări de mântuială în 5 şcoli (…) La o verificare în teren, constructorul nu a respectat proiectul tehnic iar firma de dirigenţie de şantier (aceea care trebuia să ne protejeze interesele în faţa constructorului) nu a existat, nu au semnalat neconcordanţele ISU cu proiectul tehnic, iar reţeaua electrică montată este neconformă (…) Oamenii aceştia sunt iresponsabili”, a anunţat primarul Ciucu pe Facebook.

    Primarul Ciprian Ciucu face referire la tragediile din clubul Colectiv şi din spitale şi anunţă că ar putea anula contractele cu firmele care au făcut lucrările din şcoli.

    „Să fie clar: eu nu accept lucrări neconforme, cu riscul de a plăti politic pentru incompetenţa fostei administraţii. După Colectiv şi incendiile de la spitale, asta ar fi chiar culmea, să nu învăţăm din greşelile doreilor şi din cinismul politicienilor! Oricum, cei vinovaţi vor plăti, acum voi analiza contractele şi vom aplica penalităţi. Aştept explicaţiile firmei care s-a ocupat de dirigenţia de şantier, apoi, dacă nu sunt pertinente, este posibil să le desfac contractul şi să-i fac şi de râs, în mod public. Eu fac tot ce ţine de mine să începem şcoala cât mai repede, dar nu vom începe şcoala în aceste clădiri până ce nu este totul conform!”, a mai spus Ciucu.

  • Primăria Sectorului 6 publică pe reţelele de socializare anunţurile de achiziţii publice

    Primarul Sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a decis să pună în mediul online toate anunţurile privind achiziţiile publice ale instituţiei. Astfel, primarul speră să asigure mai multă transparenţă şi să obţină servicii mai bune şi mai ieftine.

    „Pentru a asigura transparenţa şi o largă distribuire a anunţurilor de achiziţii publice, pe cele mari şi importante, le pun şi eu aici. Pentru că tot ce mă interesează este să obţinem la Primăria Sectorului 6 un raport cât mai bun între calitate şi preţ! Evident, anunţurile sunt puse şi pe SICAP, dar mai multă transparenţă nu are cum să strice”, a anunţat edilul şef, pe Facebook.

    De asemenea, primarul Ciucu anunţă că va încerca să simplifice procedurile şi să renunţe la hârtii prin informatizarea primăriei.

    „Aşadar, vom informatiza Primăria Sectorului 6, serviciile publice şi vom simplifica proceduri şi vom tăia hârtii! Le aduc firmelor specializate în atenţie achiziţia de Servicii de dezvoltare şi implementare “la cheie” a Sistemului Informatic Integrat – Platformă Integrată, în cadrul proiectului Primărie Fără Hârtie şi Implicarea Cetăţenilor în Planificarea Strategică a Sectorului 6 în valoare de 2.375.733 de lei”, a precizat primarul Ciprian Ciucu.