Boc anunţă după vot că se vaccinează public împotriva Covid-19

Emil Boc i-a invitat pe clujeni la urne, afirmând că nu este risc de contaminare: „Îi invit pe clujeni să vină la vot. Democraţia are nevoie de fiecare dintre noi. Fără prezenţa noastră, democraţia este slabă. Am votat cu partidul locurilor de muncă, cu partidul împotriva sărăciei, cu partidul investiţiilor şi al fondurilor europene. Am votat cu partidul care arată respect şi susţinere pentru proiectele Clujului”.

Referindu-se apoi la pandemie, Emil Boc a afirmat că din fericire pe municipiul Cluj-Napoca a scăzut sub 7 la mie.

„Sunt convins că apariţia vaccinului va ajuta şi mai mult ca viaţa noastră să se apropie de normalitate. Personal susţin vaccinul, mă voi vaccina public dacă va fi posibil. Invit pe toţi să o facă. Mă vaccinez în primul rând pentru că am încredere în experţi, am încredere în Uniunea Europeană. Acest vaccin este validat de Uniunea Europeană, iar Uniunea Europeană nu validează orice şi oriunde şi oricând. De aceea s-a aşteptat atât, ca să fim în siguranţă”, a declarat primarul.

Edilul a adăugat că în Cluj-Napoca au fost deja identificate locaţiile pentru vaccinare.

Apoi, Boc a vrut să ofere presei numărul cererilor de urnă mobilă, citindu-le de pe telefon. „Nu mă recunoaşte telefonul cu mască”, a spus acesta.

Boc şi-a încheiat declaraţia cu o parafrazare din Petre Ţuţea: „Am votat cu mâna dreaptă, cu mâna stângă nici cruce nu pot să îţi faci, darămite să dezvolţi o ţară”.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *