Farmaciile pot intra în faliment deoarece statul nu decontează la timp contravaloarea medicamentelor

Reprezentanţii Asociaţiei Farmaciilor Independente Ethica (AFIE) reclamă din nou întârzieri ale termenelor de plată din partea caselor de asigurări de sănătate pentru decontarea contravalorii medicamentelor eliberate de farmaciile comunitare. Situaţia este gravă deoarece farmaciile riscă falimentul, precizează cei de la AFIE.

Farmaciştii susţin că încă din luna septembrie, AFIE a trimis o adresă Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin care cerea respectarea termenelor de plată pentru medicamentele eliberate în regim compensat sau gratuit în sistemul de asigurări de sănătate.

„Strict vorbind, aprovizionarea cu medicamente a farmaciei se învârte într-un cerc: farmacia se aprovizionează cu medicamente de la furnizori, pentru a le putea elibera pacienţilor, care plătesc o parte din valoarea acestora în funcţie de prescripţia medicală, cealaltă parte fiind decontată farmaciei de către casele de asigurări de sănătate după câteva luni de zile de la eliberarea propriu-zisă. Dacă plata nu se realizează la timp de către casele de asigurări de sănătate, farmaciile nu pot achita la rândul lor furnizorii de medicamente şi nu se mai pot aproviziona. Pacientul este cel care are de suferit în final.”, a declarat Sînziana Mardale, preşedintele AFIE.

Farmaciile independente estimează că întârzierile la plată ar putea să fie mai mari de 60 de zile pentru acest an.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *