Incă un medic român renumit a murit din cauza COVID-19

Medicul neonatolog Emilia Biber, în vârstă de 70 de ani, personalitate marcantă a neonatologiei şi pediatriei din Hunedora a murit, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.

Reprezentanţii Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara au anunţat, vineri, că medicul Emilia Biber a decedat, din cauza COVID-19.

Emilia Biber, în vârstă de 70 de ani, s-a născut în judeţul Alba, a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi a lucrat în Spitalul Municipal Hunedoara timp de peste 40 de ani.

A deţinut, în ultimii ani, funcţia de medic coordonator al Compartimentului de Neonatologie din cadrul spitalului

În anul 2018 s-a pensionat, dar a păstrat legătura strânsă cu foştii colegi.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *