Iohannis, despre elevii care nu au tablete: Noi vorbim de o catastrofă, nu de detalii administrative

Întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre elevii care nu au avut posibilitatea în prima lună de şcoală să înveţe online pentru că nu aveau tablete sau internet sau curent electric, Klaus Iohannis a spus că „noi vorbim de o catastrofă, nu de nişte detalii administrative”.

„În această perioadă nu cred că e cazul să căutăm vinovaţi, ci soluţii. Noi vorbim de o catastrofă, nu de nişte detalii administrative. Vrem să prevenim o generaţie pierdută. Se caută soluţii pentru fiecare caz în parte. Problema este imensă şi conţine mult mai multe probleme decât că într-o şcoală poate nu toţi elevii au primit materialul pentru a participa online. Pe parcurs ele se rezolvă, îmi doresc la până la sfârşitul anului şcolar să putem spune că am reuşit să dotăm şcolile”, a spus Iohannis.

De asemenea, întrebat dacă sunt în siguranţă elevii la şcoală, acolo unde se mai fac cursuri faţă în faţă, Iohannis a spus că „pandemia ne-a luat pe nepregătite”.

„Guvernul lucrează la aceste chestiuni şi în fiecare zi apare câte un progres. Pandemia ne-a luat total pe nepregătite. Ţin să vă amintesc că atunci când a apărut la noi pandemia rezervele României au fost zero în acest domeniu. De atunci noi gestionăm pandemia în paralel gestionăm toate domeniile unde ar fi trebuit să existe o rezervă”, a mai spus Iohannis.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *