Un veteran în vîrstă de 99 de ani a strâns 6,4 milioane de lire sterline pentru a sprijini serviciul de sănătate

 Tom Moore, un veteran de război în vârstă de 99 de ani a devenit o celebritate, strângând donaţii de cel puţin 6,4 milioane de lire sterline pentru a sprijini serviciul de sănătate din Marea Britanie în criza coronavirusului, plimbându-se în grădina sa, relatează Reuters.

Căpitanul în retragere Moore, care foloseşte un cadru pentru a se deplasa, după ce şi-a rupt şoldul, şi-a stabilit ţinta de a merge cei 25 de metri în jurul grădinii sale de 100 de ori înainte de a împlini 100 de ani, la sfârşitul acestei luni.

Povestea i-a emoţionat pe britanici, obosiţi de valul masiv de ştiri sumbre. Până în prezent, peste 12.000 de persoane cu COVID-19 au murit în spitale britanice, al cincilea cel mai afectat stat la nivel mondial.

Moore îşi propusese iniţial să strângă 500.000 de lire sterline, dar ţinta a fost depăşită pe măsură ce atenţia mass-media de pe tot globul s-a îndreptat spre grădina sa din Bedfordshire, centrul Angliei.

Ginerele său, Colin Ingram, a spus că Moore a vrut să dea ceva înapoi după ce a primit îngrijiri bune de la Serviciul Naţional de Sănătate (NHS), când şi-a rupt şoldul, în urmă cu doi ani, şi în vizitele ulterioare la spital.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *