Viata de apoi a P.C.R

Vladimir Tismaneanu a publicat un volum de exceptie despre comunismul romanesc si trasaturile lui – probabil una dintre cele mai izbutite sinteze din literatura de specialitate a ultimilor ani.

Primit cu elogii la aparitia in SUA, la University of California Press, volumul „Stalinism for All Seasons“ al lui V. Tismaneanu, tradus si tiparit de catre Editura Polirom sub titlul „Stalinism pentru eternitate“, a fost, cu siguranta, vedeta marelui targ de carte Bucuresti 2005 si unul dintre succesele de librarie notabile ale prezentului sezon estival. Intampinat, si la noi, cu exclamatii de incantare (din randul carora s-ar cadea citata cea, descumpanitoare, a lui Mircea Cartarescu – „Vladimir Tismaneanu este un Marcel Proust al comunismului romanesc“), volumul universitarului american de origine romana este, probabil, una dintre cele mai izbutite sinteze de care s-a bucurat literatura de specialitate cu tematica romaneasca a ultimilor ani. Autorul e prudent: „Nu sunt istoric si nici nu incerc sa devin unul scriind aceasta carte ce ofera o interpretare politica a principalelor tendinte, optiuni, strategii si tactici ce au conferit comunismului romanesc trasaturile distinctive si care evidentiaza interactiunea dintre comunistii romani si tovarasii lor din lagarul socialist“. Colectat din arhive pana nu de mult secrete, livrat de catre prieteni sau cunoscuti sau extras din propria experienta biografica (V. Tismaneanu si-a petrecut tineretea in Romania, fiu al unei familii de ilegalisti, fosti luptatori pe fronturile din Spania sau Franta), materialul informativ e rodul unui efort arhivistic de aproape 25 de ani.

„De ce un studiu despre comunismul romanesc?“, se intreaba autorul in paginile preliminare ale cartii. Desi exista un numar mare de carti remarcabile despre majoritatea partidelor comuniste est-europene, experimentului romanesc i s-a acordat relativ putina atentie. Motivele? Izolarea tarii din ultimii ani ai regimului Ceausescu, incurajarea, dupa 1974, a falsificarii deliberate a istoriei P.C.R. „pentru a o pune de acord cu mitologia politica destinata legitimarii cultului Conducatorului“ si, in sfarsit, administrarea discretionara, dupa 1989, a materialelor arhivistice. P.C.R s-a impus ca un caz de studiu deosebit de interesant si datorita anomaliilor pe care le-a perpetuat in concertul socialist al arealului Europei de Est. 

Dintr-o „secta“ leninista marginala, care numara aproximativ 1.000 de membri, a ajuns un partid de masa care izbutise sa adune, in ultimii sai ani de existenta, aproape 4 milioane de membri cotizanti si care a devenit vehiculul edificarii unei dictaturi personale bazate pe o ideologie nationalista combinata cu elemente formale de marxism. Izbitor, cu deosebire, in profilul partidului, i se pare lui Tismaneanu si „absenta oricarui grup reformist bine structurat“ la nivel de conducere si a unei heterodoxii ideologice, asa cum au aparut acestea in Ungaria sau Polonia. Acestor elemente atipice li se alatura, insidios si devorator, procesul de „decomunizare“ din Romania, care a fost cel mai putin radical din spatiul estic si care a favorizat o „restauratie“ ale carei consecinte le contemplam si azi. Ultimul capitol al volumului este dedicat, de altfel, acestui dramatic proces de cosmetizare postrevolutionara si poarta un nume graitor cat o carte: „Viata de apoi a P.C.R.“