Anchetă fără precedent în Rusia, unde un înalt funcţionar public e acuzat că a furat 9 miliarde de ruble din banii şi proprietăţile statului.
Alexandr Postrigan, fostul şef al districtului administrativ Klinski din regiunea Moscovei, este acuzat de autorităţile ruse că a delapidat aproape 2.000 de proprietăţi imobiliare şi bunuri, valoarea acestora ridicându-se la aproximativ 9 miliarde de ruble (137 mil. dolari). Procuratura a inclus pe listă 1.700 de clădiri şi terenuri, mai multe maşini şi o 5 miliarde de ruble (77 de mil. de dolari).
Postrigany s-a aflat la conducerea districtului Klinsky din 1992 până în 2014, fiind reţinut de poliţie în iunie 2018. Iniţial, el a fost suspectat de abuz în serviciu într-un caz ce avea în centru construcţia unui imobil rezidenţial.
Ulterior, procurorii au deschis mai multe dosare, acuzându-l de fraudă, abuz de putere, luare de mită şi legalizarea unor proprietăţi obţinute ilegal.
Anastasia Braicheva, avocatul lui Postrigany s-a arătat indignată de unele decizii ale curţii: “Anumite valori obţinute după 2002 sau chiar moştenite au fost incluse pe lista celor «corupte». Nu există nicio lege care să permită aşa ceva”, a spus ea.
Leave a Reply