Serviciul Casta Clean este deja disponibil în Bucureşti şi Cluj, şi oferă servicii de curăţenie săptămânală la preţuri începând cu 100 de lei pentru un apartament cu o cameră.
„După lansarea agenţiei imobiliare online, am descoperit o cerere imensă de servicii de curăţenie. Singurul jucător din piaţa de curăţenie care foloseşte tehnologia pentru eficientizarea muncii agenţilor s-a dovedit a fi Cleany. După ce am testat în propriul apartament serviciile acestora, decizia de investiţie a venit de la sine.” a declarat Călin Fusu, acţionar al Casta.
„Investiţia din partea Casta ne va permite să accelerăm procesul de expansiune a serviciilor noastre atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe, dar şi să creăm o platformă pentru proprietari combinând serviciile oferite”, a declarat Alex Pană, fondator Cleany.
Cele două echipe pun la cale să atace o a treia verticală – cea de design interior. Clienţii vor putea beneficia de amenajări interioare profesioniste începând de la 49 de euro pe cameră, cu lista de cumpărături inclusă.
Cleany a fost fondat in 2017 de doi studenţi de la Electronică: Alex Pană şi Alex Nicoară, din dorinţa de a scăpa de gura mamei care urma să vină în vizită la ei şi să vadă că nu au casa curată. 8 luni mai târziu li s-a alăturat Dan Bina, student şi el la Automatică. În februarie 2018 au lansat site-ul şi aplicaţia şi de atunci au efectuat peste 2000 de curăţenii în Bucureşti.
Leave a Reply