“Consultantii financiari: majorarea TVA pare inevitabila” este
titlul articolului principal din pagina economica a cotidianului
Gandul. Jurnalistii scriu despre consultantii financiari
care sunt de parere ca majorarea taxei pe valoarea adaugata pare
inevitabila. Acestia estimeaza o crestere cu 1-2 puncte procentuale
a TVA, pana la 20-21%, ceea ce ar putea aduce statului circa un
miliard de euro. Cotidianul mai scrie ca aproximativ 500.000 de
persoane risca sa plateasca in acest an penalitati pentru ca detin
circa 2 milioane hectare de terenuri agricole pe care nu le
lucreaza. Cifra reprezinta aproximativ 20% din suprafata arabila a
tarii noastre.
Tema principala din Evenimentul Zilei este cea a pretului
gazelor. Pretul gazelor naturale livrate populatiei nu mai poate fi
tinut in frau mult timp, astfel ca este foarte probabil ca o
majorare a tarifelor sa aiba loc la 1 martie, potrivit unor surse
din piata. Cele doua mari companii din domeniul gazelor naturale,
E.ON Romania si GDF SUEZ Energy Romania, solicita insistent
scumpirea gazelor cu circa 17%. EVZ mai scrie ca Toyota Romania va
repara gratuit 12.500 de masini. Reprezentanta locala a
constructorului nipon va aduce inapoi in service, de saptamana
viitoare, masinile care sunt suspectate ca au o posibila defectiune
la pedala de acceleratie.
“Speculatorii au pus tunurile pe euro. Presa acuza conspiratie”
este titlul din Romania Libera. Grecia este din nou butoiul
cu pulbere al Europei, de data asta din cauza datoriilor prea mari.
Pe termen scurt, tarile puternice sunt tentate sa o salveze. Pe
termen lung, salvarea ar putea duce la destramarea zonei euro. RL
relateaza ca industria de automobile, siderurgia, constructiile
navale si echipamentele energetice au fost domeniile care au adus
valoare adaugata exporturilor extracomunitare in ianuarie 2010. O
revenire spectaculoasa a avut si sectorul de electronice, care a
intrat in top zece exportatori.
Adevarul scrie ca, din acest an, cei care isi lasa
pamantul nelucrat vor plati un impozit suplimentar. Ministrul
Agriculturii le-a dezvaluit partenerilor din sindicate si patronate
ca pregateste taxarea pamanturilor nelucrate, cu care Finantele
sunt de acord. O problema spinoasa este insa cea a inregistrarii
proprietatilor, unde se are in vedere posibilitatea taxarii
pamantului nelucrat, scriu jurnalistii.
“Toyota se adanceste tot mai tare in probleme: autoritatile
americane ar putea deschide o noua ancheta privind modelele Toyota
Corolla”, titreaza Ziarul Financiar. Pedala de acceleratie
nu pare sa fie singura problema a producatorului auto japonez
Toyota, chiar daca este cea mai mare. Astfel, dupa ce a anuntat ca
masinile Prius vor fi rechemate in fabrica pentru a remedia
problemele legate de “accelerarea involuntara”, au iesit la iveala
noi plangeri ce tin de sistemul electric de directie al modelelor
Corolla din 2009 si 2010.
Leave a Reply