„Sunt foarte multe primării care nu au bani să dea tichete de vacanţă. În continuare, bursele elevilor sunt neplătite. Acum ne cheamă să mai rediscutăm, <<poate mai ciordim ceva, poate vă mai luăm ceva>>. Eu sper că le dă Dumnezeu mintea din urmă şi îşi dau seama că nu e în regulă să fie atât de lipsiţi de umanitate. Ce exempu dau guvernanţii, când se vede la lumina zilei că mint cu neruşinare?”, a declarat Negoiţă, miercuri, la ieşirea din Guvern, unde s-a întâlnit cu ministrul Eugen Teodorovici.
Întrebat dacă Teodorovici are dreptate atunci când spune că sunt primării unde salariile sunt foarte mari, Negoiţă – care este şi preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România – a precizat că există astfel de situaţii.
„Dacă vreţi părerea mea, da, este adevărat, în anumite primării sunt salariile prea mari, dar domnul ministru nu vorbeşte şi de administraţia centrală, unde salariile sunt în anumite situaţii de două şi de trei ori mai mari decât cele din administraţia locală. Unde are dreptate are dreptate. Nu e normal ca salariile din zona publică să fie mai mari decât în zona privată. Dar asta nu înseamnă că dacă spune o chestie corectă, trebuie să-şi bată joc de angajamentele pe care le-a luat”, a precizat Negoiţă.
Leave a Reply