First Bank finalizează achiziţia Bank Leumi România

„În următoarele luni, cele două companii vor trece printr-un proces de integrare premergător fuziunii. Avem convingerea că această achiziţie va transforma First Bank într-un partener bancar mai puternic şi mai relevant pentru toţi clienţii noştri actuali şi viitori, prin contribuţia pe care Bank Leumi România o va aduce expertizei noastre anterioare”, a declarat Dominic Bruynseels, Preşedinte Executiv First Bank.

„Vânzarea Bank Leumi România către First Bank, deţinută de o entitate financiară internaţională de top, va permite continuarea implementării politicii Leumi de «urmare a clientului», care presupune mai degrabă colaborări cu mari actori internaţionali şi nu o prezenţă efectivă. Această vânzare constituie un nou pas în implementarea strategiei noastre de a ne orienta spre activităţile bancare de bază ale Leumi, în acelaşi timp concentrându-ne asupra operaţiunilor noastre internaţionale din principalele centre financiare ale lumii, prin intermediul sucursalelor pe care le deţinem în SUA şi Marea Britanie”, a spus Hanan Friedman, Prim Vicepreşedinte Executiv, Directorul Direcţiei de Strategie, Inovaţie şi Transformare, Bank Leumi Israel.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *