Dan Bittman, despre UE: „Europa e un conglomerat de fugiţi de acasă”

„Europa e un conglomerat de fugiţi de acasă. Peste un an s-ar putea să nu mai existe Uniunea Europeană. Planul meu ar fi să scrie pe paşaportul meu: Dan Bittman, cetăţean european, nu român, nu ungur, nu iugoslav. Aici s-a pierdut startul, în Europa. Americanii sunt americani pentru că toţi au paşaport american. Şi sunt chinezi, români, bulgari. Aşa am fi fost toţi într-o barcă.

Altfel, de ce să trag eu pentru polonez? Să plătesc eu taxe aici în ţară? Sau muncitorul meu se duce frumos afară şi-i plăteşte taxe francezului, neamţului, spaniolului, nu mie. Nu-mi plăteşte mie aici. Că de-aia şi aici e o discuţie, cu diasporă, cu nediasporă…“, a declarat solistul.  

În urmă cu mai multe luni, Bittman a fost aspru criticat pentru declaraţiile sale privind munca românilor din diaspora. Apostrofat în urma odelor pe care le-a făcut primarului PSD din Sectorul 5, Dan Bittman l-a apostrofat pe un critic, spunându-i să se ducă în Spania la căpşuni.  

Bittman a prezentat un eveniment organizat de primarul sectorul 5, care ar fi costat 700.000 de euro. Valul de revoltă a ajuns şi pe internet, acolo unde Dan Bittman a replicat astfel: „Vaaaai da ştii ce ruşine îmi e??!!! Muncesc cinstit şi un prost ca tine îmi spune să mi fie ruşine,du te n Spania la căpşuni şi fii demn”, a scris Dan Bittman pe contul său de socializare.  

Acum, la TVR1, Bittman a vorbit despre comentariile negative primite atunci: „Toată ura îndreptată atunci spre mine a fost una plătită. M-am uitat şi eu printre comentariile de atunci şi am observat că majoritatea erau de pe conturi false.“ scrie gazetaromaneasca.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *