“Toată lumea din teritoriu, din judeţe, discută despre posibili candidaţi care pot întruni simpatia membrilor de partid, a electoratului şi a celor care ne votează. Este foarte important ca un candidat la prezidenţiale din partea PSD să obţină în primul rând sprijinul electorilor noştri. Sunt două condiţii: cei care vor să candideze la preşedinţie trebuie să-şi dorească acest lucru, să-şi asume această bătălie, care nu va fi uşoară. Bătălia se va da cu presiuni, cu dosare pe fiecare, vor fi vânaţi în mod clar. Partidul, în ansamblu, prin delegaţii de la congres, să spună da, această persoană reprezintă pe noi toţi şi pentru el ne vom bate în această campanie. Aceste două condiţii trebuie îndeplinite”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Codrin Ştefănescu.
Leave a Reply