Agenţia nord-coreeană de ştiri KCNA a relatat că la cea de-a 22-a ediţie a Târgului Comercial Internaţional de Primăvară de la Phenian, care s-a deschis luni, participă peste 450 de companii locale şi străine, inclusiv din state ca Rusia, China, Pakistan şi Polonia.
Potrivit experţilor, citaţi de NK News, un site care monitorizează situaţia din Coreea de Nord, această ediţie a târgului ar putea fi cel mai mare astfel de eveniment găzduit în această ţară.
La târg participă cel puţin 216 companii din China, a precizat NK News.
Printre produsele expuse se numără “metale, electronice, utilaje, materiale de construcţie, produse de sănătate, alimente şi bunuri de consum”.
Leave a Reply