Lapte stricat într-o şcoală din Suceava/ 9 elevi au ajuns la spital cu dureri abdominale

Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Suceava a declanşat, luni, o anchetă la Şcoala Generală din Bădeuţi, după ce nouă elevi au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară. Copiii le-au spus medicilor că au consumat lapte la şcoală şi că acesta ar fi avut un gust ciudat.

„Există o suspiciune de toxiinfecţie alimentară la o şcoală generală din Bădeuţi. Nouă copii de clasa a treia, după ce au consumat laptele, au prezentat simptome digestive şi s-au prezentat la Spitalul Municipal din Rădăuţi. Colegii mei desfăşoară o anchetă epidemiologică în acest caz şi s-au deplasat şi la faţa locului, la şcoală, pentru a recolta probe. Copiii care au ajuns la spital prezintă forme uşoare de toxiinfecţie”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Liliana Grădinariu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *