Premieră în astronomie. A fost realizată prima imagine a unei găuri negre: Un monstru absolut, campionul de categorie grea din Univers | FOTO

Gaura neagră are un diametru de aproximativ 40 de miliarde de kilometri – de trei milioane de ori mai mare decât al Pământului – şi este situată la o distanţă de 500 de milioane de trilioane de kilometri.
 
Imaginea a fost realizată cu ajutorul unei reţele de opt telescoape situate pe tot globul.
 
Detaliile despre respectiva imagine, o premieră în astronomie, au fost publicate miercuri în Astrophysical Journal Letters.
 
 
Profesorul Heino Falcke, de la Universitatea Radboud din Olanda, care a propus acest experiment, a declarat pentru BBC News că această gaură neagră a fost descoperită într-o galaxie numită M87.
 
“Ceea ce vedem este mai mare decât tot Sistemul nostru Solar”, a explicat acesta. “Are o masă de 6,5 miliarde de ori mai mare decât a Soarelui şi este una dintre cele mai mari găuri negre despre care credem că există. Este un monstru absolut, campionul de categorie grea în rândul găurilor negre din Univers”, a mai spus acesta.

Găurile negre sunt “corpuri asemănătoare cu, să zicem într-o primă aproximaţie, planetele, dar care conţin enorm de multă materie, fiind cele mai dense obiecte din Univers”, potrivit site-ului Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *