BusinessMagazin

Tag: astronomie

  • Premieră în astronomie. A fost realizată prima imagine a unei găuri negre: Un monstru absolut, campionul de categorie grea din Univers | FOTO

    Gaura neagră are un diametru de aproximativ 40 de miliarde de kilometri – de trei milioane de ori mai mare decât al Pământului – şi este situată la o distanţă de 500 de milioane de trilioane de kilometri.
     
    Imaginea a fost realizată cu ajutorul unei reţele de opt telescoape situate pe tot globul.
     
    Detaliile despre respectiva imagine, o premieră în astronomie, au fost publicate miercuri în Astrophysical Journal Letters.
     
     
    Profesorul Heino Falcke, de la Universitatea Radboud din Olanda, care a propus acest experiment, a declarat pentru BBC News că această gaură neagră a fost descoperită într-o galaxie numită M87.
     
    “Ceea ce vedem este mai mare decât tot Sistemul nostru Solar”, a explicat acesta. “Are o masă de 6,5 miliarde de ori mai mare decât a Soarelui şi este una dintre cele mai mari găuri negre despre care credem că există. Este un monstru absolut, campionul de categorie grea în rândul găurilor negre din Univers”, a mai spus acesta.

    Găurile negre sunt “corpuri asemănătoare cu, să zicem într-o primă aproximaţie, planetele, dar care conţin enorm de multă materie, fiind cele mai dense obiecte din Univers”, potrivit site-ului Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Premieră în astronomia din România. Descoperire făcută de Observatorul din Galaţi: Cinci stele variabile

    Stelele au fost botezate cu numele oraşul Galaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Descoperirea a fost făcută cu ajutorul unui telescop performant, iar informaţiile au fost raportate Asociaţiei Americane a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO – American Association of Variable Stars Observers), unde au fost incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile, confirmându-se astfel identificarea acestor stele variabile.

    Cercetătorii gălăţeni spun că este vorba despre o premieră naţională, cele cinci stele variabile fiind primele de acest tip descoperite de pe teritoriul României. Pentru identificarea lor au fost utilizate tehnici moderne de analiză a luminii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FELICITĂRI! România a obţinut cinci premii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică

    “Medaliile de argint au fost adjudecate de Radu Andrei (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Nicolae Balcescu” din Brăila) şi Robert-Gabriel Păşcălău (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa). Andrei-Horaţiu Eftime (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Paul-Florin Rebenciuc (clasa a IX-a/Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava) au fost medaliaţi cu bronz, în timp ce George-Pantelimon Prodan (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa) a fost distins cu menţiune”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către ministerul Educaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olimpicii români au câştigat şapte medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie

    Olimpicii români au cucerit şapte medalii la a XXI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. Trei medalii (două de aur şi una de bronz) au fost câştigate în secţiunea rezervată juniorilor (elevi sub 16 ani), în timp ce alte patru medalii au revenit seniorilor (o medalie de aur, o medalie de argint şi două de bronz).

    Elevii laureaţi cu aur sunt Robert-Gabriel Paşcalău (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari, judeţul Constanţa), Paul Florin Rebenciuc (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială „Miron Costin” din Suceava) şi Radu Andrei (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila).

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

  • Fenomen astronomic inedit: Luna albastră, vizibilă pe 31 iulie

    Fiecare lună calendaristică include o noapte cu Lună plină, dar, întrucât ciclul lunar şi anul calendaristic nu sunt chiar perfect sincronizate, la aproximativ fiecare trei ani, o lună calendaristică include două nopţi cu Lună plină. Satelitul natural al Terrei nu va avea o nuanţă albastră pe 31 iulie, denumirea fenomenului având legătură doar cu apariţia a două Luni pline în decurs de 31 de zile.

    Totuşi, Luna apare uneori învăluită într-un halou albastru, însă acest fenomen se produce doar atunci când în atmosfera terestră există cantităţi mari de fum şi de particule, precum cele care provin din erupţii vulcanice uriaşe.

    Aşa s-a întâmplat în 1883, când vulcanul Krakatoa a erupt, ejectând în atmosferă atât de multă cenuşă, încât Luna a avut o tentă azurie timp de mai mulţi ani, noapte după noapte.

    Cel mai recent, satelitul natural al Terrei a părut învăluit într-o nuanţă albastră pe cerul din Edinburgh, Scoţia, în septembrie 1950. Potrivit astronomului Robert Wilson de la Observatorul Regal din Marea Britanie, fenomenul a fost produs de faptul că Luna era umbrită de un număr mare de nori denşi care conţineau cantităţi mari de fum şi microparticule, ce proveneau de la incendii de pădure din provincia Alberta din Canada. Acele particule au traversat Oceanul Atlantic şi au staţionat o vreme deasupra Scoţiei, generând astfel un spectacol astronomic.

    Expresia “Lună albastră” poate fi atribuită unui astronom de la revista Sky and Telescope care a comis o eroare în anii 1940, în momentul în care încerca să clarifice o definiţie derutantă publicată în Maine Farmers’ Almanac. De asemenea, potrivit Observatorului Naval din Washington, atunci când un anotimp are patru Luni pline, cea de-a treia este denumită “Lună albastră”.

    Acest fenomen astronomic se va produce din nou în ianuarie 2018.

  • STUDIU: Aproape jumătate din cantitatea de apă de pe Terra este mai veche decât Sistemul Solar

    Cercetarea vine să alimenteze dezbaterea privind întrebarea dacă moleculele de apă din alcătuirea cometelor şi din oceanele Terrei s-au format în discul de gaz şi praf care înconjura Soarele în tinereţea sa, acum 4,6 miliarde de ani, sau dacă provin dintr-un nor interstelar mult mai vechi, format din praf şi gaze.

    Folosind un model computerizat complex care permite simularea semnăturilor chimice ale moleculelor de apă formate în Sistemul Solar şi ale moleculelor formate înaintea naşterii Soarelui, cercetătorii au descoperit că între 30% şi 50% din apa pe care omenirea o foloseşte astăzi este mai veche decât Soarele cu circa un milion de ani.

    Având în vedere că apa este un factor cheie pentru apariţia şi dezvoltarea vieţii pe Pământ, rezultatele acestui studiu sugerează că viaţa poate exista şi în altă parte în galaxia noastră, subliniază cercetătorii.

    “Este vorba despre un pas important în căutarea noastră de a şti dacă viaţa există şi pe alte planete”, a spus profesorul Tim Harries din cadrul departamentului de fizică şi astronomie al Universităţii din Exeter din Marea Britanie, unul dintre autorii studiului.

    Potrivit cercetătorului, până acum se credea că formarea apei pe Terra a vut loc graţie condiţiilor unice care au existat la începuturile Sistemului Solar şi care se întrunesc foarte greu şi rar în altă parte.

    “În condiţiile în care acum ştim de unde provine o parte a apei de pe Terra, putem să concluzionăm că procesul de formare a Sistemului Solar nu a fost un eveniment unic şi că, de fapt, exoplanetele se pot forma în regiuni ale spaţiului unde apa este deja abundentă”, a explicat profesorul Harries.

    “Acest lucru creşte posibilitatea ca unele planete din afara sistemului nostru solar (exoplanete, n.r.) să aibă condiţiile propice şi resursele de apă care să permită existenţa şi evoluţia vieţii”, a spus Tim Harries.

    “Rezultatele studiului susţin ideea că o parte din apa existentă în Sistemul Solar provine din mediul în care Soarele s-a format şi care exista înainte de naşterea stelei”, a precizat Ilsedore Cleeves, astronom la Universitatea din Michigan, Statele Unite, autoarea principală a studiului.

    “Dacă formarea Sistemului Solar este tipică celei a unei stele, înseamnă că apa este un ingredient obişnuit implicat în formarea tutror sistemelor planetare”, a adăugat cercetătoarea americană.

    “Formarea moleculelor de apă, pornind de la atomii de hidrogen şi oxigen, este un element omniprezent în primele etape ale formării tuturor stelelor”, a declarat, la rândul său, astronomul Ted Bergin de la Universitatea din Michigan.

    “Apa sub formă de gheaţă pe care o observăm în cercetările noastre astronomice se formează doar în condiţii de temperatură extrem de scăzută, de doar zece grade Kelvin peste zero absolut (zero absolut sau 0 grade Kelvin este punctul de pe scara termodinamică la care energia termică a unui sistem îşi atinge minimul, în sensul că nu se mai poate extrage căldură din sistem şi corespunde unei temperaturi de – 273,15 grade Celsius, n.r.), înainte de naşterea unei stele şi este prezentă în procesul de formare a tuturor sistemelor stelare”, a explicat Ted Bergin.

    Până în prezent, telescopul spaţial american Kepler a detectat aproape o mie de exoplanete în Calea Lactee, potrivit astronomului Bergin. “Având în vedere abundenţa apei în momentul formării sistemelor planetare, prevalenţa vieţii în întreaga galaxie este promiţătoare”, a mai spus Ted Bergin.

    Pe de altă parte, o altă echipă de astronomi a anunţat, miercuri, detectarea în premieră a prezenţei vaporilor de apă în atmosfera unei exoplanete îndepărtate de talia lui Neptun, adică de patru ori mai mare decât Pământul.

  • PREMIERĂ: Indicii privind o stea formată la puţin timp după naşterea Universului, descoperite de astronomi

    Potrivit unui articol publicat în revista Science, cercetătorii au descoperit urme ale unui obiect stelar masiv, datând din perioada de început a Universului, în compoziţia chimică extraordinară a unei stele din Calea Lactee, potrivit bbc.co.uk.

    “Este vorba despre o stea cu adevărat unică, a cărei semnătură chimică nu a mai fost observată până acum”, a declarat principalul autor al articolului, cercetătorul Wako Aoki, de la Observatorul Naţional din Japonia.

    În primele sute de milioane de ani de după Big Bang, Universul era alcătuit doar din hidrogen şi heliu, nu avea o structură, nu conţinea nici stele, nici vreo gaură neagră.

    “Nu avea nicio caracteristică, era un Univers plictisitor. Apoi, s-au format primele stele şi Universul s-a transformat fundamental”, a spus Volker Bromm, de la University of Texas, din Austin, Statele Unite ale Americii.

    Bromm, care nu a participat la studiu, a lucrat foarte mulţi ani la simulări numerice ale formării primelor stele şi galaxii. “Transformarea Universului din starea iniţială într-unul de o complexitate tot mai mare a depins foarte mult de masa primelor stele”.

    Fuziunea nucleară care a avut loc în interiorul acestor stele de primă generaţie a dat naştere elementelor chimice mai grele pe care le cunoaştem astăzi, cum ar fi carbonul, oxigenul, magneziul şi fierul. Stelele au murit apoi, provocând explozii – supernove – care au aruncat aceste elemente grele în spaţiu.

    Stelele de generaţia a doua s-au format din gazul care conţinea deja şi alte elemente, pe lângă hidrogen şi heliu.

    Steaua găsită de echipa condusă de profesorul Aoki, numită SDSS J0018-0939, este una dintre sutele identificate de programul Sloan Digital Sky Survey, stele care conţin de 1.000 de ori mai puţin fier decât Soarele. Astronomii le numesc stele cu conţinut scăzut de metale.

    Oamenii de ştiinţă au reuşit să obţină spectrul, cu o rezoluţie foarte mare, a 150 de stele din gama studiată, folosind telescopul japonez Subaru, descompunând lumina în diferite lungimi de undă.

    Astfel, astronomii au descoperit o stea din galaxia noastră a cărei compoziţie chimică este foarte stranie. “A trebuit să identificăm lumina absorbită de fiecare element chimic (studiind spectrul luminii emise de stea, n.r.)” , a explicat profesorul Aoki. Când lumina a fost descompusă, unele dintre culori lipseau. Fiecare culoare lipsă reprezintă o lungime de undă ce poate fi absorbită doar de un element chimic anume. Aceasta este modalitatea prin care astronomii ştiu ce elemente chimice se află în compoziţia unei stele.

    În prezent, nu există nicio metodă de obsevare directă a primelor stele din Univers, aşa că astronomii se bazează pe indicii indirecte. Specialiştii cercetează compoziţia chimică a stelelor antice, sărace în metale, pentru a deduce caracteristicile primelor supernove, într-un fel de “arheologie stelară”.

    “Avem o stea masivă, care în cele din urmă îşi consumă tot combustibilul nuclear, moment în care gravitaţia preia controlul, dând naştere în centrul stelei muribunde fie unei stele neutronice, fie unei găuri negre”, a explicat profesorul Bromm pentru BBC News. “Cea mai mare parte a materiei va rămâne în interiorul găurii negre, ceea ce înseamnă că mare parte dintre metalele grele vor ajunge tot în gaura neagră”.

    Teoriile prezic însă, că, în cazul stelelor cu masa de peste 100 de ori mai mare decât a Soarelui, supernova care se formează este cu totul diferită – Pair-Instability supernova. În cazul acesta, explozia finală nu lasă în urmă nicio urmă fizică.

    Acestea sunt explozii neobişnuite, extrem de violente. “Este vorba despre o explozie termonucleară uriaşă; tot combustibilul este ars deodată, iar steaua practic se sfâşie în bucăţi”. În acest caz, toate elementele produse de stea sunt aruncate în spaţiu, creând în jur o regiune bogată în metale.

    Wako Aoki a adăugat: “Am studiat stele extrem de sărace în metale, dar cantitatea de fier din această stea nu este atât de mică.” Acesta fost primul indiciu că viaţa stelei care a existat înainte în aceeaşi regiune trebuie să se fi terminat printr-o supernovă de tip “Pair-Instability”, explozie care nu poate avea loc decât în cazul stelelor masive.

    Un al doilea indiciu a fost prezenţa foarte scăzută a elementelor chimice bariu şi stronţiu. Stelele masive mor înainte de a crea astfel de elemente grele.

    În Universul actual stele mai masive de o sută de ori decât Soarele sunt foarte rare. Prezenţa metalelor în cantitate mare, în compoziţia chimică, limitează mărimea unei stele. Pe măsură ce Universul devenea tot mai bogat în metale, în urma supernovelor, apariţia de stele masive a devenit tot mai puţin frecventă.

    Astronomii plănuiesc mai multe cercetări în următorii ani, în căutarea stelelor primitive. “Următoarea generaţie de telescoape mari ar putea să capteze lumină de la astfel de stele masive”, a declarat Wako Aoki. “Dar nu ştim dacă aceste stele există într-un număr mare sau nu”, a mai spus acesta.

    Stelele uriaşe au o viaţă scurtă, de “doar” trei milioane de ani, de o mie de ori mai puţin decât perioada de viaţă estimată a Soarelui. De aceea, niciuna dintre primele stele uriaşe nu a supravieţuit până acum.

    “Nu există nicio posibilitate să găsim o astfel de stea în galaxia noastră. Trebuie să ne îndreptăm atenţia către galaxiile foarte îndepărtate”, a precizat profesorul Aoki.

    Astronomii pot vedea trecutul Universului îndreptând telescoapele către obiectele cele mai îndepărtate, având în vedere că lumina emisă de acestea călătoreşte miliarde de ani până la noi.

    Telescopul spaţial James Webb al NASA va înlocui Telescopul Spaţial Hubble. Va fi pus pe orbită în 2018 pentru a studia “trecutul întunecat” al Cosmosului.

    Volker Bromm este foarte încântat de noul telescop: “Avem încă două ferestre (pentru a privi în trecut, n.r.). Putem observa stelele al căror spectru luminos este deplasat foarte mult spre roşu şi descendenţii locali, fosilele locale”.

    Deplasarea spre roşu a spectrului luminii este o măsură a modului în care lumina este afectată de expansiunea Universului şi este folosită de oamenii de ştiinţă pentru calcularea distanţelor cosmice. Cu cât deplasarea spre roşu a spectrului este mai pronunţată, cu atât obiectul care emite lumina respectivă este mai îndepărtat.

    Noua descoperire, împreună cu observaţiile viitoare, va ajuta astronomii să schiţeze întreaga istorie a formării stelelor, inclusiv modul în care au apărut toate elementele chimice care, în cele din urmă, au dus la apariţia vieţii pe Pământ.

  • Legenda “superlunii” care aduce catastrofe: o legendă şi atât (VIDEO)

    Conform astronomului Adrian Şonka, de la Observatorul Astronomic “Vasile Urseanu” din Bucureşti, în intervalul 1924-2075 se pot calcula 2.001 de apropieri între Lună şi Pământ, din care doar 154 produse în faza de lună plină (când discul selenar este iluminat în proporţie de cel puţin 99,5%). Apropierea din 5/6 mai, când Luna s-a aflat la 356.954,6 km de Terra, este comparabilă din punctul de vedere al distanţei cu cea din 19 martie 2011, când Luna a trecut la 356.574,9 km de Terra, deci şi mai aproape decât anul acesta, sau cu o mulţime de alte ocazii când satelitul s-a apropiat la mai puţin de 357.000 km de Pământ (vezi tabel).

    În privinţa mareelor, ele nu se produc numai când este lună plină, ci de două ori pe zi, pentru fiecare loc de pe Pământ, atunci când Luna se află ori pe cer, aproape de meridian (sud), ori sub orizont, după 12 ore. “De asta există maree (oceanice, terestre şi atmosferice) de două ori pe zi. Dacă susţii că numai la Lună Plină se produc, ar trebui ca fluxul şi refluxul să se producă o dată la fiecare 29,5 zile”, explică Şonka pe blogul său. De asemenea, mareele sunt mai puternice cu 15% până la 25% când se apropie Luna de Pământ, dar acest lucru nu are legătură cu luna plină, pentru că Luna se află la cea mai mică depărtare de Terra la fiecare 27,5 zile şi nu mereu când e lună plină.

    Cât priveşte cutremurele care ar fi induse de gravitaţia Lunii, teoretic ele ar trebui să fie mai puternice acolo unde se află “centrul comun de masă” al sistemului Pământ-Lună, adică la 4.675 km depărtare de centrul planetei. “Cum raza planetei este de 6.731 km, înseamnă că locul unde forţa de atracţie a Lunii are cel mai mare efect se află la aproximativ 1.700 km sub picioarele noastre. Or, cutremurele produse zilnic pe glob sunt de suprafaţă, fără a avea legătură cu centrul comun de masă”, explică astronomul.

    În România, Luna Plină s-a produs la 6 mai, la ora 6.35. Timp de trei nopţi, se vede Luna aproape plină. La 7 şi 8 mai se va afla în preajma stelei Antares.

    La rândul său, James Garvin, expert la Centrul Spaţial Goddard al NASA, afirmă că asocierea între luna plină şi trecerea Lunii mai aproape de Pământ “nu afectează echilibrul energiei interne a Pământului, atâta timp cât maree au loc în fiecare zi. Pământul a stocat o cantitate enormă de energie în scoarţa exterioară, iar variaţiile mici de forţe exercitate de Lună sau de Soare nu sunt suficente pentru a întrece forţele mult mai puternice ale planetei, datorate convecţiei şi altor aspecte ale echilibrului energetic intern care determină tectonica plăcilor)”.

  • Cum a ajuns Eminescu pe planeta Mercur (GALERIE FOTO)

    Mai puţin cunoscut e faptul că numele poetului Mihai Eminescu, ca şi ale altor literaţi, artişti, muzicieni şi oameni de ştiinţă români au ajuns să denumească oficial corpuri cereşti – cratere şi asteroizi, conform tradiţiei în virtutea căreia corpurile cereşti pot purta numele unor oamenilor ce au avut o contribuţie importantă în ştiinţă, artă, sau alt domeniu.

    Corpurile cereşti botezate după personalităţi culturale româneşti (GALERIE FOTO)

    Craterul lunar Eminescu de pe planeta Mercur a fost botezat ca atare în 2008, iar în 1994 un crater de pe Venus a primit numele poetei Elena Văcărescu. Tot pe Venus, o formaţiune vulcanică a fost denumită după soprana Hariclea Darclee, iar matematicianul-astronom Spiru Haret are pe Lună un crater botezat cu numele său.

    Tot după numele lui Eminescu a fost botezat şi un asteroid descoperit în 1971 la Observatorul de la Palomar şi situat la o distanţă medie de 250.000.000 km de Terra. Alţi români onoraţi pentru contribuţia lor la cultura mondială sunt George Enescu, Constantin Brâncuşi, precum şi astronomii Constantin Pârvulescu, Hermannn Julius Oberth, Nicolae Donici, Jean Dragesco, Nicolae Sanduleak, Matei Alexescu şi Mirel Bîrlan.

    Cometele poartă, prin tradiţie, numele descoperitorului sau al primilor trei descoperitori. Până acum un singur român a realizat această performanţă: Victor Daimaca, profesor de matematică din Târgu-Jiu şi astronom amator, singurul român ce a descoperit comete – Daimaca 1943c şi van Gent-Peltier-Daimaca 1943 W1.

    Sursa: Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”