Ultimul sezon al serialului “Game of Thrones” a avut premiera la New York

Printre actorii care au fost prezenţi la eveniment s-au numărat atât cei care au jucat în ultimele episoade, cât şi cei ale căror personaje au fost eliminate în sezoanele anterioare. Aceştia au vorbit atât despre suvenirele luate de pe platourile de filmare, cât şi despre relaţiile care s-au format între ei.

Sophie Turner, interpreta Sansei Stark, a spus că îi va fi dor de lunile de filmare pentru cel de-al optulea sezon, petrecute în Irlanda de Nord. “Unele dintre amintirile mele cele mai dragi sunt cu noi toţi ghemuiţi în paltoane, încercând să ne încălzim”, a declarat aceasta. Turner a mai spus că a păstrat unul dintre corsetele purtate de personajul său ca suvenir.

Pilou Asbaek, interpretul lui Euron Greyjoy, şi Conleth Hill, cel care l-a jucat pe eunucul Varys, au spus că au păstrat de la filmări câteva inele. Actorul Richard Dormer, cunoscut pentru rolul cavalerului Beric Dondarrion, a păstrat un petic pentru ochi, simbol al personajului său.

Deşi filmările au început în octombrie 2017, detaliile despre acţiunea ultimului sezon au fost ţinute secrete.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *