Publicaţia notează că aceasta a fost plasată sub control judiciar de către o instituţie care se ocupă cu ancheterea judecătorilor şi procurorilor, ceea ce înseamnă că deocamdată îi este interzis să plece din ţară sau să discute cu presa.
“Restricţiile au fost anunţate după ce Laura Codruţa Kovesi a fost interogată de procurori pentru aproximativ şapte ore. La începutul lunii martie, în aceeaşi zi în care Parlamentul European a nominalizat-o pentru funcţia de procuror-şef european, autorităţile române au anunţat că au demarat o a doua investigaţie privind presupusele infracţiuni comise când aceasta era şefă DNA”, scriu jurnaliştii de la FT.
Cotidianul informează că mişcarea este percepută precum o încercare de a o împiedica pe Kovesi să devină procuror-şef european, adăungânt că Guvernul condus de social-democraţi se opune candidaturii acesteia pentru funcţie. Vara trecută, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a insistat pentru revocarea ei din funcţia de şefă DNA, unde Kovesi a câştigat respect în urma condamnărilor oficialilor de rang înalt. FT notează că printre aceştia se numără şi Liviu Dragnea.
Leave a Reply