Tag: presa internationala

  • Povestea omului care a stat pe aproape toate scaunele companiilor din Silicon Valley

    Reid Hoffman s-a născut pe 5 august 1967 în Stanford, California. A studiat la Şcoala Putney şi apoi a continuat la Universitatea Stanford, unde şi-a luat diploma în ştiinţe cognitive şi sisteme simbolice, în 1990. A urmat apoi cursurile unui masterat în filosofie la Universitatea Oxford.
    Potrivit interviurilor acordate în presa internaţională, Reid Hoffman a vrut să facă ceva important, ceva care ar influenţa lumea într-un mod pozitiv şi a considerat că o carieră în business putea să îi ofere acest lucru.

    Primul lui job a fost în cadrul Inglenook, un producător de vin din Napa Valley. În 1994, s-a alăturat Apple Computer, unde a lucrat la dezvoltarea platformei eWorld, aceasta fiind o încercare timpurie de creare a unei reţele sociale. Platforma a fost cumpărată de AOL în 1996. A mai lucrat un timp şi la Fujitsu, înainte de a-şi fonda prima companie, denumită SocialNet.com. Aceasta era de fapt un site de matrimoniale, care s-a dovedit a fi, la acea vreme, o idee mult prea avangardistă. În acea perioadă, Hoffman era şi membru al consiliului de administraţie al companiei de servicii electronice de plată PayPal. În anul 2000, a renunţat la SocialNet.com şi a început să lucreze cu normă întreagă la PayPal ca director operaţional (COO).

    Printre responsabilităţile sale în cadrul companiei se numărau gestionarea infrastructurii de plăţi (VISA, MasterCard, ACH, WellsFargo), dezvoltarea afacerilor (eBay, Intuit, ş.a.), guvernare (reglementare, judiciară) şi probleme legale. În plus, uneori, se ocupa şi de comunicarea în media a companiei, strategie, inovaţii de plată şi servicii pentru clienţi. În 2002, la momentul achiziţiei PayPal de către eBay într-o tranzacţie estimată la 1,5 miliarde de dolari, devenise vicepreşedintele executiv al PayPal.

    În 2002, Hoffman a cofondat LinkedIn împreună cu doi dintre colegii săi de la SocialNet, un fost coleg de clasă, precum şi un fost coleg din perioada în care a lucrat la Fujitsu.Lansat în 2003, site-ul era una dintre primele reţele sociale de business, permiţând utilizatorilor înregistraţi să creeze profiluri profesionale şi să se conecteze unii cu ceilalţi.

    Peter Thiel şi Keith Rabois, colegi pe care i-a avut la PayPal, au investit în LinkedIn. Până în noiembrie 2014, reţeaua avea deja peste 332 de milioane membri în mai mult de 200 de ţări şi teritorii. În primii patru ani ai companiei, Hoffman a fost directorul fondator al LinkedIn la început şi ulterior a devenit preşedinte şi şeful departamentului de produse  în 2007. În iunie 2009, a devenit preşedinte executiv al companiei. În 2011, compania s-a listat public. În această valoarea nu sunt incluse însă beneficiile potenţiale ale Greylock Partners (fond de capital de risc), unde a fost numit partener în anul 2009. La Greylock, domeniile sale de interes includ consumatorii şi serviciile software pentru întreprinderi, internetul pentru consumatori, plăţile online şi reţelele sociale.
    După ce PayPal a fost vândut către eBay, Hoffman a avut mare succes şi a devenit unul dintre cei mai creativi angel investors din Silicon Valley. Cunoscut drept „investitorul uber-Silicon Valley”, Reid Hoffman a investit în proiecte precum Zynga, Wikia, SixApart, Permuta, Flickr, Ping.fm, Care.com, Kongregate, Tagged, IronPort, OneKingsLane, Edmodo, shopkick, Vendio , Digg, Nanosolar, Knewton, Technetto, Wrapp.
    Hoffman este, de asemenea, un scriitor prolific şi a publicat o varietate de postări ca „LinkedIn Influencer” pe LinkedIn. De asemenea, el a scris mai multe articole în Washington Post. În 2012, a publicat cartea  „Start-up of You: Adapt to the Future, Invest in Yourself, and Transform your Career” împreună cu autorul Ben Casnocha. A primit recenzii pozitive din partea criticilor, iar cartea sa a primit titlul de bestseller atât  din partea New York Times, cât şi de la Wall Street Journal. „The Alliance: Managing Talent in the Networked Age”, o altă carte pe care a scris-o împreună cu Ben Casnocha şi Chris Yeh, publicată în 2014, vorbeşte despre modul în care compania şi angajaţii pot lucra împreună pentru a atinge obiective comune, chiar şi atunci când unele dintre interesele lor diferă şi despre modul în care pot să construiască relaţii pe termen lung în economia volatilă de astăzi. Această carte a devenit, de asemenea, un bestseller.
    În prezent, LinkedIn este o subsidiară a Microsoft. În iunie 2019, avea 630 de milioane de utilizatori şi 14.000 de angajaţi. CEO-ul LinkedIn este în prezent Jeff Weiner, care a avut un rol important în achiziţia companiei de către Microsoft, în 2016, într-o tranzacţie estimată de presa internaţională la 26 de miliarde de dolari. După vânzare, Reid Hoffman a dobândit şi un loc în consiliul de administraţie al companiei. În anul fiscal 2018, veniturile LinkedIn se plasau la 5,3 miliarde de dolari. 

  • Drama românilor plecaţi în Italia, care dorm în locuinţe improvizate la marginea oraşelor, şi speră să fie luaţi măcar o zi pentru muncă la negru

    Mii de români aşteaptă zilnic la marginile oraşelor italiene să fie luaţi de angajatori pentru muncă zilieră, de cele mai multe ori fără a fi implicaţi într-o formă de muncă legală şi fiscalizată, potrivit unui reportaj realizat de publicaţia germană Deutsche Velle.

    „La 5.30 dimineaţa în Buffalota, în periferiile Romei, aşteaptă oamenii să fie luaţi zilnic la muncă. Majoritatea dintre ei sunt din România. Aici vin camionete, opresc, iau câţiva angajaţi, iar restul continuă să aştepte. Trebuie să o facă discret, pentru că poliţia ar putea apărea oricând. Dar oamenii aşteaptă de cele mai multe ori degeaba, pentru că sectorul de construcţii din Italia este în criză”, relatează Deutsche Welle.

    Mii de români aşteaptă să muncească în regim zilier pe şantierele de construcţii din Italia, de cele mai multe ori ilegal şi pentru salarii la limita subzistenţei. Fără perspective solide în România, ei profită de libertatea de mişcare din Uniunea Europeană pentru a-şi căuta rostul.

    Petrică Andronoiu, un român de 63 de ani luat ca exemplu de sursa citată, este de ani de zile în Italia, dar în ultima vreme stă şi câte o săptămână degeaba aşteptând o camionetă care să îl ia pentru muncă. El doarme într-o structură improvizată la marginea oraşului.

    „La negru, normal că la negru muncim. Lor (n.r: angajatorilor din Italia) le convine că nu plătesc taxe şi impozite. Preferă să te ia la negru. Câteodată nu ne plătesc deloc. Spun că ne plătesc mâine şi nu mai auzi de ei”, spune Petrică Andronoiu.

    Aproape un milion de români trăiesc în Italia. 

  • Cum a reuşit un antreprenor să îl convingă pe Rafael Nadal să poarte ceasul creat de el la Wimbledon. Niciun alt jucător nu a jucat cu un ceas la mână

    Richard Mille s-a născut în 1951 în Draguignan, în Franţa, şi şi-a început cariera în industria ceasurilor în 1974 în cadrul companiei locale de ceasornicărie Finhor. Compania a fost cumpărată de producătorul de ceasuri Matra în 1981, iar Richard Mille a evoluat apoi în cadrul acestei companii.
    A urmat însă o nouă tranzacţie prin care activităţile de ceasornicărie ale Matra au fost vândute producătorului japonez de ceasuri Seiko. Mille a părăsit compania în 1992 pentru a începe o activitate de ceasornicărie pentru firma de bijuterii Mauboussin. A avut apoi roluri de conducere în cadrul a diverse companii producătoare de ceasuri, devenind apoi, la începutul anilor 1990, director general (şi acţionar) al diviziei de ceasuri din cadrul companiei de bijuterii Mauboussin din Franţa. În aceşti ani Richard Mille l-a cunoscut pe Giulio Papi, despre care se spune că este cel mai talentat ceasornicar din toate timpurile şi director de cercetare-dezvoltare la Audemars Piguet Renaud et Papi (APR & P), divizia de ceasuri a Audemars Piguet.
    În urma unui dezacord cu privire la strategia comercială de la Mauboussin, Richard Mille şi-a părăsit funcţia de director general al diviziei de ceasornicărie a bijutierului din Place Vendôme şi a decis să lanseze propriile game de ceasuri. La sfârşitul anului 1998, el şi-a prezentat planurile prietenului său Dominique Guenat, proprietar al Montres Valgine pe care îl cunoscuse în 1988. Relaţia profesională dintre cei doi bărbaţi s-a transformat în prietenie, alimentată în special de pasiunea lor comună pentru maşini, aeronautică şi mecanică. Apoi, ei au decis să se implice într-un parteneriat pentru a-şi îmbunătăţi şi a lansa planurile pentru un nou brand de ceasuri cu sprijinul lui Lucien Tissot, specializat în industria ceasurilor. În 1999, Richard Mille a decis să îşi creeze propriul brand de ceasuri de lux având ca obiectiv spargerea barierelor tradiţionale bazate pe ceasurile de ultimă generaţie, care erau adesea asociate cu stilul baroc şi materialele preţioase precum aurul şi platina. Experienţa sa şi numeroasele contacte din industrie l-au ajutat să stabilească colaborări active cu unii dintre cei mai buni producători de componente din Elveţia. Principala entitate juridică a mărcii – Horometrie SA – a fost înfiinţată în anul 2001 de Richard Mille şi Dominique Guenat cu sediul în Les Breuleux, un mic sat la o altitudine de 1.038 metri în nord-vestul Elveţiei, în cantonul Jura, nu departe de renumitele centre de ceasuri La Chaux-de-Fonds şi Le Locle.
    În următorii doi ani, ei şi-au definit conceptul de marcă, combinând lumea automobilelor, aeronauticii şi navigaţie cu aspectele high-tech ale inovaţiei, materiale rezistente şi precizie. După aceasta, au început să proiecteze viitoarele ceasuri Richard Mille şi le-au supus testelor de fiabilitate şi de precizie. Ulterior, au înfiinţat marca de ceasornicărie Richard Mille în colaborare cu producătorul de ceasuri elveţiene Audemars Piguet, care a devenit acţionar al companiei Richard Mille în 2007.
    Prima piesă a colecţiei nu a fost simplă; de fapt, Richard Mille RM 001 a fost unul dintre cele mai prestigioase piese din lumea orologeriei, pentru care au fost produse doar 17 bucăţi. Modelul RM 001 a fost urmat de RM 002, evoluţia predecesorului său, cu adăugarea unui indicator de cuplu, şi RM 003, care conţinea şi un al doilea fus orar.
    În 2003, cronograful RM 004 a reprezentat o dezvoltare naturală şi a fost primul dintr-o serie lungă de cronografe de înaltă performanţă. RM 006 a fost primul ceas cu o placă de bază din fibră de carbon. Fibra de carbon a revoluţionat lumea aviaţiei şi a automobilelor pentru calităţile sale: puternică, rigidă, uşoară şi foarte rezistentă la contracţie şi expansiune atunci când este expusă variaţiilor de temperatură. Aspectul său întunecat a fost un mare plus pentru Richard Mille, care dorea o placă de bază neagră pentru acest model. Pe de altă parte, fabricarea unei astfel de plăci de bază a fost extrem de plină de provocări şi costisitoare din cauza dificultăţii extrem de dificile la tăiat şi găurit cu precizia necesară pentru ceasornicărie. Au urmat dezvoltarea şi îmbunătăţirea acestui nou model cu anii care au trecut.
    În aprilie 2013, Richard Mille şi Dominique Guenat au dobândit o participaţie de 90% a companiei Prototypes Artisanals (cu fostul director Alain Varrin păstrând o cotă de 10%). Fondată de Marco Poluzi, compania s-a reintitulat ProArt şi s-a mutat într-o clădire de 3.000 de metri pătraţi din Les Breuleux, construită pentru producţia de casete şi prototipuri de ceasuri. În urma vânzării furnizorului Donzé-Baume către grupul elveţian de lux Richemont în 2007, compania Richard Mille a început să investească în prelucrarea propriilor carcase şi a unora dintre componentele sale de ceas. Astfel, ProArt a început să funcţioneze ca un subcontractant exclusiv al mărcii. În acelaşi an, grupul francez de lux Kering, controlat de François-Henri Pinault, a făcut o propunere de a cumpăra compania de ceasuri pentru a achiziţiona 51% din acţiuni, dar operaţiunea nu a reuşit în cele din urmă, iar Richard Mille a rămas independentă.
    În anii următori, Richard Mille a inovat constant, introducând materiale neconvenţionale şi adesea fără precedent, precum şi noi metode de producţie.
    În 2010, la US Open, campionul de tenis Rafael Nadal a purtat pentru prima dată RM 27, care cântăreşte doar 20 de grame. La turneul de tenis de la Wimbledon de anul acesta, Rafael Nadal a purtat ceasul Richard Mille RM 27-03 pe teren. Ceasul costă 712.000 de lire sterline şi are o carcasă colorată cu roşu şi galben la designul căreia chiar el a ajutat, inspirat de steagul spaniol, potrivit FT.
    „Richard m-a contactat, a venit la casa mea din Mallorca şi mi-a pus un ceas foarte greu pe încheietură, spunând că vrea să îl port în timp ce joc. Dar era de fapt o glumă, modul lui de a sparge gheaţa. Ideea era să creăm un ceas suficient de puternic şi uşor pentru a putea fi purtat în timpul jocului”, a declarat Nadal pentru Financial Times, referindu-se la modul în care a început colaborarea cu acest brand. 


    La 27 septembrie 2018, Richard Mille a anunţat că se va retrage de la salonul internaţional de la Haute Horlogerie (SIHH) de la Geneva, după ediţia din 2018, deoarece spectacolul nu mai corespundea strategiei de distribuţie a mărcii. Astfel, în octombrie 2018, Richard Mille a deschis cel mai mare magazin din lume la New York. Este al şaselea magazin al mărcii din Statele Unite, cu o suprafaţă de 390 de metri pătraţi şi este situat pe strada 57, la 432 Park Avenue, în cel mai înalt turn rezidenţial din emisfera vestică. Faţada are o înălţime de aproape 10 m şi prezintă o sculptură de sticlă formată din 24 de panouri gravate individual reprezentând mişcarea turbionară a RM 008, iar structura completă cântăreşte 16.700 kg.

  • Cum a reuşit un antreprenor să îl convingă pe Rafael Nadal să poarte ceasul creat de el la Wimbledon. Niciun alt jucător nu a jucat cu un ceas la mână

    Richard Mille s-a născut în 1951 în Draguignan, în Franţa, şi şi-a început cariera în industria ceasurilor în 1974 în cadrul companiei locale de ceasornicărie Finhor. Compania a fost cumpărată de producătorul de ceasuri Matra în 1981, iar Richard Mille a evoluat apoi în cadrul acestei companii.
    A urmat însă o nouă tranzacţie prin care activităţile de ceasornicărie ale Matra au fost vândute producătorului japonez de ceasuri Seiko. Mille a părăsit compania în 1992 pentru a începe o activitate de ceasornicărie pentru firma de bijuterii Mauboussin. A avut apoi roluri de conducere în cadrul a diverse companii producătoare de ceasuri, devenind apoi, la începutul anilor 1990, director general (şi acţionar) al diviziei de ceasuri din cadrul companiei de bijuterii Mauboussin din Franţa. În aceşti ani Richard Mille l-a cunoscut pe Giulio Papi, despre care se spune că este cel mai talentat ceasornicar din toate timpurile şi director de cercetare-dezvoltare la Audemars Piguet Renaud et Papi (APR & P), divizia de ceasuri a Audemars Piguet.
    În urma unui dezacord cu privire la strategia comercială de la Mauboussin, Richard Mille şi-a părăsit funcţia de director general al diviziei de ceasornicărie a bijutierului din Place Vendôme şi a decis să lanseze propriile game de ceasuri. La sfârşitul anului 1998, el şi-a prezentat planurile prietenului său Dominique Guenat, proprietar al Montres Valgine pe care îl cunoscuse în 1988. Relaţia profesională dintre cei doi bărbaţi s-a transformat în prietenie, alimentată în special de pasiunea lor comună pentru maşini, aeronautică şi mecanică. Apoi, ei au decis să se implice într-un parteneriat pentru a-şi îmbunătăţi şi a lansa planurile pentru un nou brand de ceasuri cu sprijinul lui Lucien Tissot, specializat în industria ceasurilor. În 1999, Richard Mille a decis să îşi creeze propriul brand de ceasuri de lux având ca obiectiv spargerea barierelor tradiţionale bazate pe ceasurile de ultimă generaţie, care erau adesea asociate cu stilul baroc şi materialele preţioase precum aurul şi platina. Experienţa sa şi numeroasele contacte din industrie l-au ajutat să stabilească colaborări active cu unii dintre cei mai buni producători de componente din Elveţia. Principala entitate juridică a mărcii – Horometrie SA – a fost înfiinţată în anul 2001 de Richard Mille şi Dominique Guenat cu sediul în Les Breuleux, un mic sat la o altitudine de 1.038 metri în nord-vestul Elveţiei, în cantonul Jura, nu departe de renumitele centre de ceasuri La Chaux-de-Fonds şi Le Locle.
    În următorii doi ani, ei şi-au definit conceptul de marcă, combinând lumea automobilelor, aeronauticii şi navigaţie cu aspectele high-tech ale inovaţiei, materiale rezistente şi precizie. După aceasta, au început să proiecteze viitoarele ceasuri Richard Mille şi le-au supus testelor de fiabilitate şi de precizie. Ulterior, au înfiinţat marca de ceasornicărie Richard Mille în colaborare cu producătorul de ceasuri elveţiene Audemars Piguet, care a devenit acţionar al companiei Richard Mille în 2007.
    Prima piesă a colecţiei nu a fost simplă; de fapt, Richard Mille RM 001 a fost unul dintre cele mai prestigioase piese din lumea orologeriei, pentru care au fost produse doar 17 bucăţi. Modelul RM 001 a fost urmat de RM 002, evoluţia predecesorului său, cu adăugarea unui indicator de cuplu, şi RM 003, care conţinea şi un al doilea fus orar.
    În 2003, cronograful RM 004 a reprezentat o dezvoltare naturală şi a fost primul dintr-o serie lungă de cronografe de înaltă performanţă. RM 006 a fost primul ceas cu o placă de bază din fibră de carbon. Fibra de carbon a revoluţionat lumea aviaţiei şi a automobilelor pentru calităţile sale: puternică, rigidă, uşoară şi foarte rezistentă la contracţie şi expansiune atunci când este expusă variaţiilor de temperatură. Aspectul său întunecat a fost un mare plus pentru Richard Mille, care dorea o placă de bază neagră pentru acest model. Pe de altă parte, fabricarea unei astfel de plăci de bază a fost extrem de plină de provocări şi costisitoare din cauza dificultăţii extrem de dificile la tăiat şi găurit cu precizia necesară pentru ceasornicărie. Au urmat dezvoltarea şi îmbunătăţirea acestui nou model cu anii care au trecut.
    În aprilie 2013, Richard Mille şi Dominique Guenat au dobândit o participaţie de 90% a companiei Prototypes Artisanals (cu fostul director Alain Varrin păstrând o cotă de 10%). Fondată de Marco Poluzi, compania s-a reintitulat ProArt şi s-a mutat într-o clădire de 3.000 de metri pătraţi din Les Breuleux, construită pentru producţia de casete şi prototipuri de ceasuri. În urma vânzării furnizorului Donzé-Baume către grupul elveţian de lux Richemont în 2007, compania Richard Mille a început să investească în prelucrarea propriilor carcase şi a unora dintre componentele sale de ceas. Astfel, ProArt a început să funcţioneze ca un subcontractant exclusiv al mărcii. În acelaşi an, grupul francez de lux Kering, controlat de François-Henri Pinault, a făcut o propunere de a cumpăra compania de ceasuri pentru a achiziţiona 51% din acţiuni, dar operaţiunea nu a reuşit în cele din urmă, iar Richard Mille a rămas independentă.
    În anii următori, Richard Mille a inovat constant, introducând materiale neconvenţionale şi adesea fără precedent, precum şi noi metode de producţie.
    În 2010, la US Open, campionul de tenis Rafael Nadal a purtat pentru prima dată RM 27, care cântăreşte doar 20 de grame. La turneul de tenis de la Wimbledon de anul acesta, Rafael Nadal a purtat ceasul Richard Mille RM 27-03 pe teren. Ceasul costă 712.000 de lire sterline şi are o carcasă colorată cu roşu şi galben la designul căreia chiar el a ajutat, inspirat de steagul spaniol, potrivit FT.
    „Richard m-a contactat, a venit la casa mea din Mallorca şi mi-a pus un ceas foarte greu pe încheietură, spunând că vrea să îl port în timp ce joc. Dar era de fapt o glumă, modul lui de a sparge gheaţa. Ideea era să creăm un ceas suficient de puternic şi uşor pentru a putea fi purtat în timpul jocului”, a declarat Nadal pentru Financial Times, referindu-se la modul în care a început colaborarea cu acest brand. 


    La 27 septembrie 2018, Richard Mille a anunţat că se va retrage de la salonul internaţional de la Haute Horlogerie (SIHH) de la Geneva, după ediţia din 2018, deoarece spectacolul nu mai corespundea strategiei de distribuţie a mărcii. Astfel, în octombrie 2018, Richard Mille a deschis cel mai mare magazin din lume la New York. Este al şaselea magazin al mărcii din Statele Unite, cu o suprafaţă de 390 de metri pătraţi şi este situat pe strada 57, la 432 Park Avenue, în cel mai înalt turn rezidenţial din emisfera vestică. Faţada are o înălţime de aproape 10 m şi prezintă o sculptură de sticlă formată din 24 de panouri gravate individual reprezentând mişcarea turbionară a RM 008, iar structura completă cântăreşte 16.700 kg.

  • Ce scrie presa internaţională despre „minţile briliante” din BNR, după ce banca centrală a făcut un profit de 1,2 miliarde lei anul trecut

    Bancherul central din România a câştigat multe aprecieri într-o carieră care este setată să se extindă pe mai mult de trei decenii, însă el nu îşi asumă meritul pentru profitul ridicat pe care l-a înregistrat BNR în anul 2018, scrie publicaţia americană Bloomberg.

    Profitul de 1,2 miliarde lei înregistrat de BNR se bazează în principal pe gestionarea rezervelor de valută, spune guvernatorul Mugur Isărescu, citat de Bloomberg.

    Mai mult, meritele revin unei echipe de circa 30 de oameni care au fost nevoiţi să echilibreze lichiditatea cu profitabilitatea şi au „navigat” printr-o lume a dobânzilor negative.

    „Această echipă de oameni cu minţi briliante stau în faţa monitoarelor lor, urmărind întreaga lume pentru a găsi operaţiuni profitabile”, spune Guvernatorul Mugur Isărescu, citat de Bloomberg.

    Banca Naţională a obţinut în 2018 un profit de 1,18 mld. lei, de 6,3 ori mai mare comparativ cu câştigul raportat pentru anul 2017, rezultatul fiind influenţat în principal de rezultatul obţinut din administrarea activelor şi pasivelor în valută.

    BNR plăteşte, conform legii, o cotă de 80% din veniturile nete la bugetul de stat, iar anul trecut suma direcţionată de banca centrală la buget a fost de 946,7 mil. lei.

    Câştigul operaţional al BNR a fost de circa 1,5 mld. lei în 2018, cu 58% peste cel din 2017.

     

     

     

     

  • Cum a devenit miliardar omul care a reusit să facă insule, avioane şi chiar şi Statuia Libertatii să dispară

    Celebrul iluzionist, pe numele său adevărat David Seth Kotkin, s-a născut în New Jersey, la data de 16 septembrie 1956. Mama sa a lucrat ca agent de asigurare, iar tatăl avea un magazin de îmbrăcăminte pentru bărbaţi. A început să practice magia încă de la 10 ani, motiv pentru care devenise cunoscut în rândul vecinilor de cartier sub numele „Davino, băiatul magician”.

    La 12 ani, era cea mai tânără persoană acceptată în Societatea Magicienilor Americani, organizaţia fondată de Harry Houdini în 1902. Timid şi singuratic, David a văzut magia ca pe o modalitate prin care să se integreze în societate, după cum reiese din interviurile lui din presa internaţională.

    Când era copil, a mers într-o tabără din vecinătatea cartierului său, unde a început să practice magia şi activitatea de ventriloc, o experierenţă căreia spune că îi datorează stilul creativ care i-a caracterizat cariera.

    „Am petrecut două săptămâni încercând să găsim un ghid care a fost răpit de indieni. A fost doar un joc, dar l-am trăit. Întreaga mea viaţă se datorează acelei experienţe de când aveam trei sau patru ani”, declara el.

    Când era adolescent, Copperfield era fascinat de Broadway şi avea obiceiul să se strecoare în mod frecvent la spectacole, în special la musicaluri. La 16 ani, preda deja un curs de magie la Universitatea din New York. La 18 ani, s-a înscris la universitatea Fordham din New York, însă la doar trei  săptămâni după începerea studiilor a renunţat pentru a juca un personaj în spectacolul The Magic Man, în Chicago.
    Cu această ocazie, a adoptat numele de scenă David Copperfield, prelat de la romanul omonim scris de Charles Dickens. În spectacolul respectiv, Copperfield a cântat, dansat şi s-a remarcat prin iluziile sale, cele mai originale din spectacol.

    Ulterior, The Magic Man avea să devină cel mai longeviv musical din istoria spectacolelor din Chicago.

    Un an mai târziu, Copperfield a orchestrat primul spectacol Magic of David Copperfield, la un hotel din Honololu, Hawaii. La scurt timp după, şi-a început cariera în televiziune, după ce a fost descoperit de producătorul TV şi de spectacole pe Broadway, Joseph Cates. A avut parte de prima expunere media în 1977, când a fost protagonistul seriei The Magic of ABC. A urmat apoi seria CBS, Magia lui David Copperfield – The Magic of David Copperfield, ale cărei episoade au fost difuzate între 1978 şi 2001. Până anul acesta, a găzduit 17 astfel de serii şi două documentare TV. Şi-a folosit numerele de magie şi în filme precum Terror Train (1980) sau Burt Wonderstone (2013).

    Din rândul celor mai spectaculoase scamatorii ale sale se numără: dispariţia unui avion Learjet (1978), dispariţia Statuii Libertăţii (1981); a levitat deasupra Marelui Canion (1984), a mers prin Marele Zid Chinezesc (1986), a evadat din închisoarea Alcatraz (1987), a făcut să dispară un vagon-restaurant dintr-un tren Orient Express (1991).

    La începutul carierei sale, în anii ‘80, a început să participe la turnee mondiale. Potrivit presei internaţionale, turneele la care participă David Copperfield au extrem de mult succes. În cariera lui, a vândut mai mult de 40 de milioane de bilete în toată lumea, care au condus la câştiguri brute de peste 4,5 miliarde de dolari – mai mult decât a câştigat orice alt entertainer solo din istorie, potrivit celebritynetworth.com.

    El susţine anual peste 500 de spectacole. La spectacolul din Las Vegas, unde are mai mult de trei spectacole zilnic, şapte zile pe săptămână, vânzările de bilete ajung la aproximativ 50 de milioane de dolari în fiecare an; acest lucru nu include comercializarea celorlalte produse corelate cu spectacolele sale, afacere pe care Copperfield o deţine în întregime.

    El este considerat drept cel mai bine plătită celebritate din lume în fiecare an, datorită câştigurilor sale cuprinse între 60 şi 80 de milioane de dolari anual. De-a lungul timpului, el şi-a folosit veniturile pentru a face investiţii şi în afara scenei.

    Un exemplu în acest sens sunt investiţiile sale în imobiliare: când se afla în Las Vegas, Copperfield trăia într-o vilă de 18 milioane de dolari, dotată cu un club de noapte privat. În garajul subteran al acesteia pot fi parcate cu uşurinţă circa 25 de maşini. Vila are un cinematograf, mai multe case de oaspeţi, piscine şi un simulator de golf. Este cea mai scumpă casă din Las Vegas. În afara Nevadei, David are un penthouse cu patru etaje în New York City. Primul etaj al apartamentului din New York este dedicat jocurilor de tip arcade. A cheltuit 7,4 milioane de dolari pentru apartament în 1990, iar apoi a investit cinci ani şi mai multe milioane pentru renovarea proprietăţii. În prezent, casa lui din New York valorează 60 de milioane de dolari.

    Cea mai scumpă dintre proprietăţile sale se află însă departe de Las Vegas şi New York. În 2006, a cheltuit 55 de milioane de dolari ca să cumpere 11 insule în Bahamas, denumite Musha Cay. De-a lungul timpului, a cumpărat mai multe insule şi a cheltuit, în total, 40 de milioane de dolari pentru a face din acestea propria variantă de Fantasy Island.

    În prezent, proprietatea se întinde pe mai mult de 600 de kilometri pătraţi şi este unul dintre cele mai exclusiviste complexuri turistice din lume. Acesta este prevăzut cu cinci vile aflate pe malul apei care pot acomoda maximum 24 de persoane. Cei care ajung aici plătesc între 40.000 şi 50.000 de dolari pe noapte şi trebuie să facă rezervările pentru minimum patru nopţi. Vizitatorii trebuie să închirieze întregul complex – vilele nu pot fi închiriate separat.

    Musha Cay şi insulele Copperfield Bay sunt prevăzute cu un personal de 40 de angajaţi, responsabili de activităţile de acolo.

    El este şi posesorul celei mai mari colecţii de documente şi obiecte din domeniul magiei. Aceasta conţine mai mult de 150.000 de obiecte şi cărţi valoroase, care provin de la Harry Houdini, Georges Méliès şi părintele magiei moderne, Robert Houdin.

    Colecţia se află într-un depozit care se întinde pe 40.000 de metri pătraţi. Iluzionistul a cheltuit aproximativ 200 de milioane de dolari pentru colecţia Copperfields International Museum and Library of the Conjuring Arts, iar specialiştii evaluează colecţia la aproximativ 500 de milioane de dolari.

    Copperfield plănuia să deschidă şi un lanţ de restaurante, aflate în locuri precum Walt Disney World, în Florida, dar şi în Times Square, în New York, precum şi în Paris şi Tokio. David Copperfield’s Magic Underground, restaurantul din Times Square, era pregătit de deschidere în proporţie de 85%, dar disputele dintre echipa de creaţie şi echipa financiară au fost enorme, astfel că investitorii au renunţat, iar proiectul a fost anulat. Copperfield nu a investit în proiectul de restaurante, astfel că nu a fost afectat.

    Lista reuşitelor sale este însă una lungă: a înregistrat 11 recorduri Guinness, a primit 21 de premii Emmy, statutul de „Legendă Vie” de la Congresul American şi gradul de Cavaler din partea guvernului francez. În 2013, Forbes estima averea lui netă la 800 de milioane de dolari – sumă care îl făcea cel mai de succes magician din istorie. În vara acestui an, platforma celebritynetworth.com anunţa că averea magicianului în vârstă de 62 de ani a depăşit 1 miliard de dolari.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 3 iunie 2019

    COVER STORY: „Start-up-ul nu este antreprenoriat”
     
     

    IDEI DE AFACERI: Agricultură cu lupa
     
     

    TURISM: Vacanţă în stil rural în Republica Moldova
     
     

    TEHNOLOGIE: Optică augmentată
     
     

    SPECIAL: Cum se infiltrează cleptocraţia rusească în America

     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 3 iunie 2019

    COVER STORY: „Start-up-ul nu este antreprenoriat”
     
     

    IDEI DE AFACERI: Agricultură cu lupa
     
     

    TURISM: Vacanţă în stil rural în Republica Moldova
     
     

    TEHNOLOGIE: Optică augmentată
     
     

    SPECIAL: Cum se infiltrează cleptocraţia rusească în America

     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 27 mai 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Generaţia Z
     
     

    STUDIU DE CAZ: Businessul care „schimbă becurile” corporatiştilor ocupaţi
     
     

    TEHNOLOGIE: Smartphone-ul – „călcâiul lui Ahile al omului modern”
     
     

    RETAIL: Viitorul DIY
     
     

    ANTREPRENORIAT: Turism pe patru roţi

     


    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 20 mai 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Antreprenorul cu cele mai multe cafenele
     
     

    MANAGEMENT: Banking (autohton) în stil american
     
     

    IMOBILIARE: În aşteptarea zecilor de mii de corporatişti
     
     

    ANTREPRENORIAT: Upgrade în 10 ani
     
     

    NIKOLAUS FRANKE: Game of Thrones: va deveni Westeros următorul Silicon Valley?

     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.