Caz revoltător în Prahova: Primar condamnat pentru pornografie infantilă, trimis să muncească la o grădiniţă

Potrivit portalului instanţelor, primarul comunei Şotrile, Daniel Bogdan Davidescu, a fost condamnat de Tribunalul Prahova la 2 ani şi 2 luni închisoare pentru pornografie infantilă, pedepasa fiind însă cu suspendare.

Instanţa a stabilit şi un termen de supraveghere de 4 ani.
 
„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotriile, şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotriile, pe o perioadă de 70 de zile”, se arată în soluţia dată de Tribunalul Prahova.
 
În plus, edilul trebuie să plătească părţii civile suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
 
Decizia nu este definitivă, având drept de apel la instanţa superioară, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
 
Daniel Bogdan Davidescu nu a putut fi contactat.
 
Primarul a fost trimis în judecată în noiembrie anul trecut, pentru pornografie infantilă. În octombrie, procurorii DIICOT Ploieşti au făcut două percheziţii în comuna Şotrile, jud. Prahova, dintre care o percheziţie la sediul Primăriei, într-o cauză în care s-au făcut cercetări faţă de un suspect, pentru şantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *