Situaţie jenantă într-o comună din România, unde elevii unei şcoli au primit la simularea Evaluării Naţionale subiecte de anul trecut

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, Oana Bărbuţ, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că după ce elevii de clasa a 8-a din comuna Răchitoasa au primit, pe 12 martie, subiectele de anul trecut la simularea examenului de Evaluare Naţională 2019, aceştia au susţinut în continuare proba de matematică.
 
„Este vorba doar despre elevii de clasa a 8-a, care la proba de matematică într-adevăr au primit subiectele de anul trecut, din pricina faptului că acestea se aflau salvate în calculatorul pe care s-a făcut descărcarea în ziua probei de matematică. E regretabil că s-a întâmplat acest lucru, elevii au continuat proba cu pricina, deci ei au trăit, au experimentat simularea examenului, până la urmă. Ei au susţinut proba în condiţii de examen, au experimentat ceea ce înseamnă monitorizarea video, dispunerea în bancă, doar subiectul a fost cel din anul şcolar trecut. Acesta a fost un exerciţiu util membrilor comisiei, până la urmă, pentru că în felul acesta au înţeles cât este de importantă pregătirea examenului, şi aceasta va fi un exerciţiu util tuturor, pentru că nu doar elevii trebuie să fie pregătiţi, ci şi comisiile aferente”, a spus Oana Bărbuţ.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *