Atacurile armate din Noua Zeelandă. Poliţia oferă noi detalii despre „etno-naţionalistul” Brenton Tarrant, autorul măcelului

Alte trei persoane au fost arestate în urma incidentului, dar nu mai există suspiciuni că au fost implicate în atacuri, a transmis comisarul Mike Bush. Unul dintre bărbaţi a fost acuzat de posesia unor arme de foc, iar al doilea va fi audiat în faţa unei Curţi de Justiţie luni. O femeie, al treilea suspect, a fost eliberată fără a fi acuzată.

Prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a declarat că biroul său a primit un document din partea suspectului cu nouă minute înainte de producerea incidentului, dar acesta nu conţinea detalii specifice, cum ar fi locaţia atacurilor. Documentul a fost redirecţionat serviciilor de securitate după aproximativ două minute.

Brenton Tarrant, autorul atacului, avea permis de port-armă şi deţinea cinci arme, a transmis prim-ministrul. Acesta nu avea antecedente penale şi nu se afla pe lista de persoane urmărite de serviciile de securitate din Noua Zeelandă sau Australia.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *