Parlamentul a votat Legea bugetului, în forma trimisă la promulgare, respingând cererea lui Iohannis/ Deputat ALDE, la dezbatere: Avem un preşedinte pamfletar. Noi nu răspundem la pamflete

Legea bugetului a fost adoptată de Parlament cu 245 „pentru” 115 „împotrivă”, două abţineri, iar trei aleşi nu au votat.
 
Anterior, comisiile reunite pentru buget-finanţe ale Parlamentului au dat raport de admitere la Legea bugetului, în forma adoptată iniţial, respingând astfel cererea de reexaminare a şefului statului.
 
De asemenea, toate amendamentele partidelor de Opoziţie au fost respinse, iar o dezbatere generală nu a avut loc, ci doar schimburi de replici acide între PSD şi PNL-USR.
 
Parlamentarii PSD-ALDE au susţinut că amendamentele Opoziţiei nu specifică sursele de finanţare, drept urmare nu pot fi admise. A fost prezent la dezbatere şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Acesta a propus aleşilor să voteze proiectul de act normativ fără dezbatere.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vinerea trecută, Parlamentului pentru reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019, susţinând că este fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, că nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate. Demersul preşedintelui a venit după ce judecătorii CCR au respins, săptămâna trecută, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019.
 
Iohannis i-a acuzat luni pe liderii PSD pentru că au întârziat adoptarea bugetului în Parlament şi le-a transmis acestora „să plece de la guvernare” dacă nu o fac pentru ţară. El a indicat PSD ca fiind ”unicul vinovat” pentru neaprobarea bugetului până în prezent.
 
În replică, Partidul Social Democrat a transmis luni seara, într-un comunicat de presă, că şeful statului ar trebui să îşi ceară scuze de la cei pe care i-a afectat prin blocarea bugetului şi a catalogat blocarea bugetului drept un joc electoral.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *