Un politician austriac cere grupului Socialiştilor şi Democraţilor din PE sancţionarea PSD

Karl Nehammer, secretarul general al Partidului Popular austriac (ÖVP, centru-dreapta), formaţiune condusă de cancelarul austriac Sebastian Kurz şi membră a Partidului Popular European (PPE), s-a declarat deranjat de afirmaţii făcute de Liviu Dragnea, liderul Partidului Social-Democrat, care a declarat că România a aderat la UE „pentru o viaţă mai bună”, nu pentru întoarcerea la „frică şi teroare”.
 
Aceste afirmaţii merg prea departe, a declarat deputatul Karl Nehammer, citat de agenţia de presă APA şi de publicaţia Tiroler Tageszeitung.
 
„Social-democraţii din România au adoptat o serie de poziţii care intră în contradicţie cu valorile europene”, acuză Karl Nehammer, denunţând „campania contra procurorului anticorupţie Laura Codruţa-Kovesi”, „violenţe la adresa jurnaliştilor” şi „ingerinţe asupra sistemului judiciar”. „Şi Comisia Europeană trebuie să fie foarte preocupată şi să stabilească linii clare”, a subliniat el.
 
Karl Nehammer le-a cerut liderilor social-democraţi din Austria, Pamela Rendi-Wagner şi Andreas Schieder, să depună o moţiune la Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din PE pentru sancţionarea PSD.
 
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la Slobozia, că românii au vrut în Uniunea Europeană pentru o viaţă mai bună şi pentru libertate, nu pentru a reveni la „frică şi teroare”.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *