China se opune ferm insistenţei Canadei de a efectua procedura pentru aşa-numita extrădare a lui Meng Wanzhou şi a depus o notă de protest”, anunţă Ministrul chinez de Externe, citat de site-ul agenţiei de presă ANSA.
“Este vorba de un incident politic grav. Cerem încă o dată Statelor Unite să retragă solicitarea de extrădare, iar Canadei îi cerem eliberarea imediată a lui Meng Wanzhou”, precizează Ministerul de Externe de la Beijing.
Guvernul Canadei a iniţiat, vineri după-amiază, procedura de extrădare în Statele Unite a directorului financiar al companiei chineze Huawei, Meng Wanzhou, dar decizia va fi luată de o instanţă judiciară. “Astăzi, oficiali din cadrul Departamentului canadian al Justiţiei au aprobat oficial lansarea procedurii de extrădare în cazul lui Meng Wanzhou”, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis vineri, informează site-ul GlobalNews.ca.
Leave a Reply