Tag: extradare

  • Ultimele detalii în cazul extrădării lui Radu Mazăre. Fostul primar se află în custodia Poliţiei Române/ Când va sosi în ţară

    UPDATE ORA 10.10: Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor general Ioan Buda, a anunţat, luni dimineaţă, că nu au fost dificultăţi în preluarea fostului primar al Constanţei Radu Mazăre în custodia Poliţiei Române.

    „Extrădatul este în custodia Poliţiei, astăzi va ajunge în România, sunt proceduri de extrădare, este o activitatea normală a Poliţiei de extrădare. Nu a fost nicio problemă de evadat. A fost preluat de Poliţie, este în custodia Poliţiei Române. În momentul acesta, este în custodia Poliţiei Române. Nu au fost dificultăţi”, a declarat Ioan Buda, luni, la Ministerul Afacerilor Interne.

    UPDATE ORA 10.00: Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, i-a criticat, luni, la instanţa supremă, acolo unde are proces, pe cei care se bucură în aceste momente că Radu Mazăre este adus în ţară pentru a fi încercareta, precizând că le doreşte să aibă parte de aceeaşi dreptate pe care a avut-o şi fostul edil.

    „Nu am vorbit cu el (Radu Mazăre -n.r.). Un singur lucru vreau să spun. Am văzut că foarte mulţi se bucură de situaţia în care se află Radu. Mie atitudinea asta a lor, lipsa oricărei culturi politice, a oricărei analize critice a situaţiei de fapt, niciun fel de aplecare asupra drepturilor şi libertăţilor omului îmi aduce aminte de comportamentul gărzilor roşii a lui Mao din perioada marii revoluţii culturale. Eu am o singură mare rugăminte la Dumnezeu, ca toţi aceşti oameni să aibă parte în viaţa lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o în acest proces în urma căruia avem o condamnare. Câtă dreptate a avut el aici, când a fost judecat, atâta dreptate, în momentele când o să aibă nevoie, să aibă şi aceşti oameni din partea lui Dumnezeu”, a declarat Alexandru Mazăre, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procedura de EXTRĂDARE a lui Radu Mazăre din Madagascar, declanşată în regim de urgenţă de Ministerul Justiţiei

    „Confirm că astăzi, 10 mai, la ora 13:15, Ministerul Justiţiei a primit de la instanţele competente, respectiv Curtea de Apel Bucureşti şi ÎCCJ documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se solicita extrădarea lui Radu Ştefan Mazăre”, a declarat Ana Birchall, la sediul Ministerului Justiţiei.

    Potrivit ministrului interimar al Justiţiei, cadrul legal care va fi aplicat este următorul: „Covenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, semnată la Palermo, în anul 2000, ratificată prin legea 365/2002. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. (…) Republica Madagascar este parte la ambele convenţii. În ceea ce priveşte cadrul legal intern, acesta este reprezentat de titlul 2 din legea 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată cu modificările şi completările ulterioare, colaborată cu dispoziţiile Codului de Procedură Penală al României”.

    „Am dispus ca în baza documentelor primite să înceapă la Ministerul Justiţiei în regim de urgenţă imediat procedurile şi demersurile legale pentru formularea şi trimiterea cererii de extrădare, totodată am decis mobilizarea tuturor resurselor de care dispune Ministerul pentru îndeplinirea formalităţilor legale”, a mai spus Birchall.

    Ministrul a mai subliniat că angajaţii Ministerului vor lucra „non-stop” în această perioadă, în contextul în care dosarul aferent extrădării are 600 de pagini şi trebuie traduse într-un timp scurt, deoarece Mazăre execută un mandat de arestare de 6 zile.

    „Practic, Ministerul Justiţiei are la dispoziţie cel mult 2 zile de lucru pentru a putea trimite în termen dosarul care cuprinde toate documentele ce însoţesc cererea de extrădare”, a mai explicat Birchall.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţie vehementă din partea administraţiei de la Beijing faţă de extrădarea directorului financiar al Huawei în Statele Unite

    China se opune ferm insistenţei Canadei de a efectua procedura pentru aşa-numita extrădare a lui Meng Wanzhou şi a depus o notă de protest”, anunţă Ministrul chinez de Externe, citat de site-ul agenţiei de presă ANSA.

    “Este vorba de un incident politic grav. Cerem încă o dată Statelor Unite să retragă solicitarea de extrădare, iar Canadei îi cerem eliberarea imediată a lui Meng Wanzhou”, precizează Ministerul de Externe de la Beijing.

    Guvernul Canadei a iniţiat, vineri după-amiază, procedura de extrădare în Statele Unite a directorului financiar al companiei chineze Huawei, Meng Wanzhou, dar decizia va fi luată de o instanţă judiciară. “Astăzi, oficiali din cadrul Departamentului canadian al Justiţiei au aprobat oficial lansarea procedurii de extrădare în cazul lui Meng Wanzhou”, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis vineri, informează site-ul GlobalNews.ca.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Fondatorul unei firme de tranzacţii cu Bitcoin din Cluj a fost reţinut. SUA cere extrădarea

    Nistor a fost plasat sub control judiciar de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti şi nu are voie să părăsească municipiul Cluj-Napoca fără încuviinţare.
     
    Curtea de Apel Bucureşti au respins solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj de arestare preventivă a lui Vlad Călin Nistor şi u dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile, până pe 10 ianuarie 2019 inclusiv. Pe durata controlului judiciar, bărbatul trebuie să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat, trebuie să informeze imediat autorităţile dacă îşi schimbă locuinţa şi trebuie să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa.
     
    El are interdicţie de a depăşi limita teritorială a municipiului Cluj-Napoca fără încuviinţarea instanţei de judecată. Totodată, pe timpul controlului judiciar, Vlad Nistor nu poate efectua tranzacţii financiare prin folosirea de monedă digitală (bitcoin sau orice alt tip de astfel de monedă).
     
    Instanţa i-a dat termen lui Vlad Nistor până pe 20 decembrie 2018, la ora 12.00, pentru a-şi formula în scris motivele de opoziţie la extrădare.
     
    Cititi mai multe pe www.gandul.info
  • Jurnalistul turc se opune extrădării şi cere azil politic în România: În Turcia există TORTURĂ/ Ce spune despre acuzaţiile de terorism

    Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 14 decembrie procesul privind cererea de extrădare formulată de autorităţile turce pe numele lui Kamil Demirkaya. Avocatul jurnalistului turc a cerut judecătorului de la Curtea de Apel Bucureşti un răgaz de opt zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar procurorul de şedinţă nu s-a opus solicitării.
     
    La termenul de joi, Kamil Demirkaya a dat o declaraţie în faţa magistraţilor: „Eu, la origine, sunt cadru didactic şi ziarist. Lucrurile de care sunt învinuit – că am deţinut un cont şi bani la banca Asia, că pe telefonul meu se regăseşte o aplicaţie, care poate fi downloadată de oricine. Banca Asia e o instituţie bancară inaugurată de fostul premier şi preşedinte (n.r. – face referire la Recep Erdogan). Când am venit în România am făcut totul legal: am permis de şedere, am contract de închiriere (n.r. – pentru locuinţă), am contract de muncă, copilul meu merge la o instituţie de învăţământ acreditată.
     
    Menţionez că motivul real al acuzaţiilor care mi se aduc e că am lucrat la aceste instituţii de învăţământ (n.r. – ca profesor la o serie de licee, în Republica Moldova) şi la acest ziar (n.r. – publicaţia Zaman) care a fost închis de către autorităţile turce (…) Aceste acuzaţii i se par caraghioase. Ataşez cazul recent al unui om de afaceri din Marea Britanie pentru care s-a refuzat extrădarea în Turcia. Am încredere în justiţia din România şi speranţa mea e cănu va fi acceptată cererea dde extrădare. Poziţia mea e că mă opun acestei extrădări. Motivul principal este că justiţia nu funcţionează în Turcia. Există tortură acolo şi metode neortodoxe care se folosesc împotriva deţinuţilor”, a declarat Kamil Demirkaya.
     
  • Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate de autorităţile din Costa Rica / Avocat: Şansele de extrădare sunt minime

    Avocatul Veronel Rădulescu a declarat, joi dimineaţă, că şansele de extrădare pentru Elena Udrea din Costa Rica sunt minime, precizând că fetiţa fostului ministru a rămas în îngrijirea mamei acesteia şi a lui Adrian Alexandrov.

    Elena Udrea a fost reţinută miercuri, în jurul orei locale 10.00, în zona Sabana Oeste, în timp ce Alina Bica a fost arestată în jurul orei locale 14.00 în zona Sabana Este.

    Autorităţile au postat o înregistrare în care este prezentată reţinerea Elenei Udrea.

  • SUA cer extrădarea hackerului român care a spart conturile de e-mail ale familiei Bush

    Reprezentanţii Curţii de Apel Alba Iulia au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că pe rolul instanţei a fost înregistrat dosarul de extrădare a lui Lehel Marcel Lazăr către SUA.
     
    „Guccifer” a fost adus cu o Ambulanţă la Alba Iulia. Judecătorii au decis, marţi, amânarea judecării solicitării de extrădare pentru 28 august, potrivit sursei citate.
     
    “Guccifer” a fost adus sub escortă, în octombrie 2016, din SUA în România.
     
    Hackerul român a fost cel care a dezvăluit că Hillary Clinton a folosit în interes de serviciu un cont personal de e-mail pe durata mandatului de secretar de Stat şi a fost condamnat la 52 de luni de închisoare de către un tribunal din statul american Virginia, conform Washington Post. Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub presudonimul de „Guccifer”, a fost extrădat în Statele Unite în anul 2014 şi a pledat vinovat în luna mai 2016 la acuzaţiile de furt de identitate şi acces neautorizat asupra unor computere.
     
    Odată cu folosirea în interes de serviciu a unui cont personal de email pe durata mandatului de secretar de Stat de către, Hillary Clinton a încălcat reglementările federale privind corespondenţa oficială. Acest lucru a fost dezvăluit pentru prima dată de Macel Lehel Lazăr, condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare de către judecătorul James C. Cacheris din statul Virginia.
     
    Lazăr a recunoscut că a comis atacuri cibernetice asupra aproximativ 100 de americani de-a lungul unei perioade de 14 luni. Atacurile au vizat inclusiv celebrităţi, directori de afaceri şi personaje politice precum Sidney Blumenthal, un consilier cu care Clinton a corespondat folosind contul personal e-mail, confidenţi ai fostului preşedinte George W. Bush şi fostul secretar de stat Colin L. Powell. După ce a avut acces la conturile de email ale victimelor şi a aplicat diferite tactici inclusiv fraudă, furt de identitate şi hărţuire, Lazăr ar fi predat mass-media documentele furate.
     
    În România, hackerul Marcel Lazăr Lehel a fost condamnat, în iunie 2014, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru că a spart conturile de e-mail ale lui George Maior, ale Corinei Creţu şi ale unor vedete.
     
    În august 2017, hackerul român Guccifer a sunat, din închisoarea din Arad, la televiziunea americană Fox News pentru a transmite public că nu vrea să fie trimis înapoi în SUA să ispăşească o altă pedeapsă cu închisoarea şi că va cere să termine în România şi sentinţa din America.
  • Cum explică ministrul Justiţiei RESPINGEREA cererii de extrădare a lui Sebastian Ghiţă

    Ministrul Justiţiei consideră că judecătorii din Serbia au avut în vedere aspecte ce vizează procedura, nu fondul cauzei.
     
    „Până vineri, la sfârşitul programului nu venise nimic. Voi vedea astăzi. Sigur o să aflam şi imediat ce vom vedea motivele vi le comunicam. Doar o precizare – faptul că statutul pe care l-a primit are caracrer provizoriu. În al doilea rând, şi eu sunt curios să vedem motivele, să vedem cine l-a trimis în judecată, să vedem probele care au fost administrate. Probabil judecătorii sigur au luat în considerare chestiuni de procedură şi nu de fond şi sigur le examinăm. Apropo de cine l-a trimis în judecată au fost cei de la DNA Ploieşti”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
     
    Precizările vin după ce Înalta Curte de Justiţie din Belgrad a respins cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a stabilit că este eligibil pentru obţinerea azilului, decizia finală urmând să fie luată de Ministerul sârb de Interne.
     
  • Elena Udrea, dată OFICIAL în urmărire generală de Poliţia Română

    Pe site-ul Poliţiei Române a apărut poza fostului ministru al Dezvoltării, iar la motivul urmăririi generale este listat mandatul de executare a pedepsei emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I a Penală, după decizia instanţei supreme. Tot pe site, se arată că faptele pentru care Elena Udrea este căutată sunt luare de mită şi abuz în serviciu.

    Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri, că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica, fiind necesar ca fostul ministru să fie dat în urmărire internaţională. Durata extrădării ţine de legislaţia din Costa Rica, a mai precizat Tudorel Toader.

    „Extrădarea este posibilă chiar dacă nu avem tratat bilateral de extrădare cu Republica Costa Rica, acesta este primul mesaj. Extrădarea e posibilă chiar în lipsa unui tratat bilateral în domeniul extrădării. În primul rând, e necesar ca persoana condamnată ce urmează să fie extrădată în urmărire internaţională.

    În al doilea rând, darea în urmărire internaţională se dispune de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, la solicitarea instanţei emitente a mandatului de arestare. Instanţa emitentă a mandatului de arestare urmează să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru a solicita Ministerului Justiţiei să fie dată în urmărire internaţională. În acest moment, nu avem un tratat bilateral cu Republica Costa Rica în domeniul extrădării, însă cooperarea în această materie poate să aibă loc pe două proceduri distincte. Prima dată, în temeiul curtoaziei internaţionale cu asigurarea reciprocităţii.

    Vreau să subliniez că în prezent nu am avut un astfel de caz de extrădare din Republica din Costa Rica şi în al doilea rând că în acest moment se află în derulare un alt caz de extrădare din Costa Rica. Altul decât cel la care facem referire. A doua procedură – se poate realiza în baza convenţiilor multilaterale la care ambele state au calitatea de parte. (…)

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este ”Adina, SPAIMA ŞOSELELOR ” şi de ce au refuzat britanicii extrădarea româncei

    Adina Gabriela Prisacariu, numită ”Adina – spaima şoselelor”, după ce a fost implicată în mai multe evenimente rutiere, din care unul în care a murit soţul ei, a fost reţinută de autorităţile britanice la începutul anului. Femeia fusese dată în urmărire după ce a fost condamnată definitiv într-un dosar de contrabandă,relatează Obiectiv de Suceava.
     
    Aceasta a stat închisă circa 30 de zile, perioadă în care s-a judecat extrădarea sa în România. Magistraţii britanici au refuzat să o trimită pe Adina în ţara noastră din cauza condiţiilor din penitenciare. Astfel, tânăra a fost lăsată în libertate.
     
    Adina Gabriela Prisacariu a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare pentru contrabandă şi constituire de grup infracţional organizat. Înainte de condamnarea finală, tânăra nu avea impusă vreo interdicţie sau restricţie, astfel că a fost liberă să plece unde a dorit, lucru pe care l-a şi făcut.
     
    Suceveanca şi-a căpătat renumele negativ de „spaimă a şoselelor” după mai multe evenimente rutiere în care a fost implicată. Cel mai grav s-a petrecut pe 1 august 2014, când tânăra, aflată la volanul unui Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, a făcut o depăşire inconştientă provocând un accident în care a murit soţul ei, care se afla pe locul din stânga. După accidentul mortal provocat în august 2014, aceasta a continuat să conducă cu permisul suspendat. Au urmat alte infracţiuni, tânăra fiind botezată de presa locală ”Adina – spaima şoselelor”.
     
    În aprilie 2015, Adina Gabriela Prisacariu a fost încătuşată în stradă, în Suceava, de un echipaj de poliţie rutieră, după ce a fost surprinsă de radar cu viteză peste cea legală şi a refuzat să oprească la semnalul echipajului rutier.
     
    Au urmat alte infracţiuni rutiere, la finele anului 2015. Pe DN 29, la Salcea, tânăra şoferiţă cu permisul suspendat, aflată la volanul unui autoturism marca Land Rover Freelander, a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă. Maşina a intrat pe contrasens, s-a izbit în mai multe rânduri de parapetul de protecţie, după care s-a răsturnat într-o râpă adâncă de 6-7 m. Tânăra şi cei doi pasageri din maşina sa au fost răniţi uşor.