Părinţii elevilor dintr-o clasă primară discută pe un grup de WhatsApp despre suma de bani pe care trebuie să o aducă fiecare din cei 27 de elevi: câte 100 de lei. Din cei 2.700 de lei ar urma să fie cumpărat un cadou de Crăciun pentru învăţătoare, conform unei fotografii postate pe Facebook de preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de părinţi din învăţământul preuniversitar, Iulian Cristache.
“Luaţi în calcul că eu am făcut împărţirea la 27 şi dacă nu aduc toţi nu putem să facem acest lucru”, a comentat un părinte pe grup.
Un alt părinte susţine că nu trebuie să o facă pe profesoară de ruşine şi că trebuie să lupte ca aceasta să primească un cadou.
“Să nu o facem nici pe doamnă să se simtă prost. Să vorbim direct”, a mai scris cineva.
Reprezentanţii părinţilor accentuează că părinţii sunt cei care vin cu ideea de a cumpăra cadouri, nu profesorul.
“Eu sunt sigur că nu profesorii cer cadouri. (…) Vorbim de o iniţiativă a părinţilor, care are rolul de a fi în consiliul clasei, de a sprijini şi a apăra drepurile părinţilor şi ale elevilor. (…) Se spune că profesorul nu are nicio vină, decât doar că primeşte un cadou”, a spus, pentru Mediafax, Iulian Cristache.
Leave a Reply