Declaraţia a fost făcută în contextul în care publicaţia americană The New York Times a scris că unul dintre foştii şefi ai Google, creatorul sistemului de operare Android, Andy Rubin, a primit compensaţii financiare de 90 de milioane de dolari pentru a pleca din companie, după ce a fost acuzat de comportament nepotrivit.
Publicaţia americană a mai scris că Google a acoperit şi alte acuzaţii de hărţuire sexuală.Contactată de mai mulţi reprezentanţi media, Google a dat publicităţii un e-mail trimis angajaţilor de Sundar Pichai, CEO al companiei, în care se arată că, în ultimii doi ani, 48 de persoane au fost concediate în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, inclusiv 13 directori, şi niciuna dintre ele nu a primit “un pachet de compensaţii financiare la plecare”.
Leave a Reply