Date fiind realităţile economiei româneşti – migraţia masivă a forţei de muncă, în special din regiunile mai puţin dezvoltate, deficitul de forţă de muncă, respectiv remunerarea relativ redusă a salariaţilor ca pondere în valoarea adăugată brută, costul factorilor (39,8% în 2017, comparativ cu 53% media UE, 57% în Germania, 52% în Ungaria 50% în Bulgaria sau 44% în Polonia) –, este evident că nu mai trebuie să privim forţa de muncă doar din perspectiva costurilor salariale. Salariul nu este doar un cost pentru firmă, ci şi un venit pentru cei angajaţi, iar majorările salariale nu doar că diminuează dezechilibrul dintre capital şi muncă la formarea valorii adăugate brute din economie, dar constituie şi o modalitate eficientă de stimulare a inserţiei pe piaţa muncii. În acest context, creşterea salariului minim nu constituie o calamitate pentru firme, ci o modalitate prin care acestea ar putea să atragă forţă de muncă în vederea dezvoltării afacerilor.
Leave a Reply