Recent, bicicleta în valoare de aprox. 1000 de euro a lui Sharron Jenson a fost furată, însă poliţia a închis rapid cazul, în “lipsă de dovezi”. Aşa că femeia s-a hotărât să ia problema în propriile mâini şi să facă pe detectivul pentru a-şi recupera vehicolul.
La doar câteva zile după ce i-a fost furată bicicleta de pe un bulevard important al oraşului, Jenson a găsit un anunţ pe Gumtree. “Poliţia mi-a spus să îl contactez pe tipul respectiv, dar să nu mă întâlnesc singură cu el, ci să îi anunţ pe ei, pentru a trimite cineva cu mine, să recuperez bicicleta”, povesteşte ea.
În ciuda faptului că le-a dat numele hoţului, adresa şi numărul de telefon, autorităţile au refuzat să o ajute, pe motiv că nu au suficiente informaţii pentru a porni o investigaţie.
Jenson s-a hotărât însă să nu renunţe, aşa că s-a dat drept un potenţial cumpărător, a cumpărat o cartelă cu număr şi l-a contactat pe vânzător pentru a programa un test al bicicletei. S-a întâlnit singură cu hoţul şi am mers spre casa acestuia, destul de speriată.
Când s-a convins că bicicleta îi aparţine, a întrebat dacă o poate testa şi s-a gândit să se urce pe ea şi să plece, ba chiar să îi lase hoţului o geantă goală drept garanţie. Aşa a şi făcut. A luat bicicleta şi a pedalat din ce în ce mai repede, cât mai departe de casa hoţului. Acesta i-a trimis o serie de mesaje prin care i-a cerut să îi înnapoieze bicicleta, a şi sunat-o, dar a început să râdă când femeia i-a spus că ea era posesoarea acesteia.
Leave a Reply