Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial, UMILIT DE MINISTERUL SPORTULUI! Au chemat poliţia să scape de el!

Multiplul campion mondial a precizat însă că se simte foarte bine, cardiologii şi-au dat acordul pentru a intra în competiţii, iar dacă este nevoie poate concura pe propria semnătură, aşa cum au procedat în trecut ”Nadia Comăneci şi Marius Urzică”!
 

Declaraţii Marian Drăgulescu în faţa MTS

”Voi fi aici în fiecare zi până voi primi un răspuns favorabil. Sunt dator să lupt pentru a participa la Campionatul European”

”Andreea Răducan a participat la rândul ei pe propria semnătură. Propria răspundere este propria răspundere. Am avut o problemă cervicală şi în 2007. În România nu i-a dat nimeni de cap, astfel că m-am dus în Statele Unite şi totul a fost în regulă”

”Mă simt umilit, eu m-am antrenat din a patra zi după operaţie, sunt pregătit să particip”

”Nu este vorba despre partea financiară, dacă era pentru bani, m-aş fi lăsat de mult de gimnastică. Este vorba despre pasiune, e microbul pentru gimnastică. Mai am 2 ani de activitate şi îmi doresc foarte mult să ajung la Europene”

Cătălina Ponor a avut două intervenţii pe inima, una mai complicată, iar cea de a doua, ablaţie, cum am avut şi eu, iar federaţia a înscris-o la două luni distanţă la Campionatul Mondial”

”Marius Urzică nu ar fi ieşit niciodată campion olimpic dacă nu ar fi participat pe propria semnătură”

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *