Întârzierea construirii aeroportului şi a unei autostrăzi care să lege Braşovul de cele mai importante oraşe din ţară, lipsa forţei de muncă bine pregătită şi neimplicarea mediului politic în rezolvarea problemelor cu care se confruntă antreprenorii sunt principalele lucruri care încetinesc ritmul de dezvoltare al mediului de afaceri local.
„Cred că dacă se va face autostradă, Braşovul va creşte spectaculos, se va dubla cifra de afaceri. Iar dacă se va construi aeroportul, aceasta se va mai dubla o dată. Noi suntem harnici, respectăm standarde, avem tehnologii, dar la nivel de infrastructură şi de conexiuni întâmpinăm probleme. Discutăm cu mari companii şi nu pot concepe faptul că noi nu avem aeroport. Am ratat multe lucruri din cauza aceasta“, a spus Radu Ionescu, acţionar al producătorului de suplimente nutritive Dacia Plant, una dintre cele mai mari businessuri antreprenoriale din Braşov.
El a fost prezent la conferinţa „România 100 ani de business. Cum trecem de la idee la business. 100 de idei să creştem“, de la Braşov, organizată de ZF cu sprijinul Băncii Transilvania şi al companiei de consultanţă şi audit EY.
Leave a Reply