Premierul Viorica Dăncilă a renunţat la serviciile SPP, imediat după învestitură, paza fiind asigurată de către Jandarmeria Română, au declarat surse politice pentru Mediafax
Decizia de a renunţa la serviciile SPP a fost luată de toţi miniştrii noului Executiv.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea l-a acuzat în mod repetat pe şeful SPP, Lucian Pahonţu, că se implică în politică, la un moment dat spunând despre el că este un „personaj veninos”.
Imediat după învestirea guvernului Dăncilă, Liviu Dragnea a susţinut, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi “executat”, iar Stănescu va fi “protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.
„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă – el a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”.
Leave a Reply