Poate va mai amintiti de Jon Johansen, pustiul norvegian care a
asamblat un programel care decripta DVD-uri pentru a le putea
viziona pe calculatorul sau echipat cu Linux. Cazul sau a fost
foarte spectaculos si intens mediatizat, deoarece a pus in lumina
contradictia dintre tehnologiile noi si o legislatie a drepturilor
de autor ancorata in epoca industriala. Jon nu voia decat sa-si
vada propriile filme, dar a postat programul pe internet pentru a
ajuta cateva grupuri de programatori care incercau sa dezvolte un
DVD player pentru Linux. Cateva asociatii ale industriei
cinematografice au pretins ca metoda de criptare CSS este secret
industrial, iar urmarea a fost ca o organizatie numita Copyleft a
pus in vanzare tricouri imprimate cu programul de decriptare scris
de Jon (deCSS).
Au trecut de atunci zece ani si singura schimbare in privinta
chestiunilor legate de proprietatea intelectuala in epoca retelelor
a fost ca presiunile industriei de divertisment asupra
consumatorilor au crescut si s-au facut putini pasi in directia
dorita de cei care, pana la urma, finanteaza aceasta industrie (de
pilda faptul ca iTunes Store vinde acum si muzica non-DRM). In
esenta, situatia sta cam asa: detinatorii de copyright incearca sa
impuna tot mai multe restrictii privind utilizarea materialelor pe
care le detin (muzica, filme, programe TV, software, carti etc), in
vreme ce consumatorii isi doresc mai multa libertate si asteapta
modalitati mai practice si mai convenabile de distributie. Primii
au de partea lor puterea de influenta asupra legislatiei pe care
le-o confera procentele insemnate pe care industria
divertismentului le reprezinta in ansamblul economiei americane. De
aici a rezultat in 1998 celebrul Digital Millennium Copyright Act
(DCMA) care, printre altele, interzicea softurile si alte
instrumente care-i puteau ajuta pe consumatori sa foloseasca
materialele digitale protejate in moduri care nu erau permise in
mod explicit de distribuitori. In baza acestei legi a fost acuzat
Jon Johansen.
Un nou episod in acest conflict “people vs. copyright” (cum il
numea OpenDemocracy in 2002) se petrece chiar acum, sub ochii
nostri. Sau mai degraba departe de ei, pentru ca noul tratat care
incearca sa “internationalizeze” legislatia americana se negociaza
in secret, iar cei care cunosc textul stau sub amenintarea unor
clauze de confidentialitate.
Documentul se cheama Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA)
si implica, pe langa Statele Unite, tari precum Japonia, Coreea de
Sud, Canada, precum si tarile Uniunii Europene. Spre deosebire de
organismul de specialitate al Natiunilor Unite (WIPO), care supune
dezbaterii publice proiectele tratatelor legate de proprietatea
intelectuala, la elaborarea ACTA nu a fost invitata niciuna dintre
organizatiile care sustin puncte de vedere diferite, iar rarele
comunicate de presa sunt suficient de obscure ca sa contrasteze cu
politica de transparenta promisa de presedintele Obama. In plus,
ACTA este definita ca o “intelegere executiva” si, in consecinta,
nu va avea nevoie de ratificarea Senatului SUA.
In ciuda precautiilor, mai multe documente privind intelegerea
“s-au scurs” si au fost publicate de situri specializate, precum
Wikileaks.org, sau au ajuns la organizatii precum Electronic
Frontier Foundation sau Knowledge Ecology International. Ceea ce se
profileaza este inspaimantator. BoingBoing subliniaza ca
furnizorilor de acces si servicii internet li se pregateste un rol
de “politie proactiva”, care trebuie sa se asigure (sub amenintarea
unor pedepse) ca nu gazduiesc materiale protejate – ceea ce ar
scoate din business servicii precum Flickr, YouTube sau Blogger.
Furnizorii vor fi obligati sa taie accesul la retea celor acuzati
de incalcare a copyright-ului, fara nici un fel de probe sau
proces. In acelasi mod vor fi sterse orice fel de materiale banuite
ca nu ar fi detinute legal. Indepartarea mecanismelor DRM (chiar si
in scopuri legitime, cum ar fi transpunerea in formate accesibile
persoanelor cu dizabilitati) este categoric interzisa.
N-as vrea sa fiu gresit inteles. Protejarea proprietatii
intelectuale este importanta. Este insa o chestiune de echilibru:
dincolo de un anumit punct, pericolul abuzurilor si al cenzurii
risca sa compromita intregul edificiu. Daca cineva se indoia de
utilitatea unui “pirat” in Parlamentul European, are acum proba
contrara: legislatia europeana va include garantii privind
protectia sferei private si asigurarea unor proceduri judiciare
corecte.
Leave a Reply