O imagine cu Melania Trump a fost folosită într-o campanie publicitară a unei şcoli de limbă engleză, cu sloganul “Imaginaţi-vă cât de departe puteţi ajunge cu doar un pic de engleză”

“Imaginaţi-vă cât de departe puteţi ajunge cu doar un pic de engleză” este textul care apare pe un banner al unei şcoli de engleză din Croaţia, Americki Institut. Melania Trump a ameninţat că îi va da pe responsabili în judecată dacă bannerele nu sunt date jos.

Fondatorul şcolii a spus că a vrut să amintească oamenilor cât de importante sunt limbile străine pentru succesul internaţional. “Asistăm la un val de oameni care pleacă din Croaţia pentru a-şi găsi un loc de muncă mai bun în ţări anglo-saxone”, a spus Brett Campbell.

Nu e prima oară când Melania Trump îşi apără imaginea: un producător de miere din Slovenia a primit interdicţia de a folosi numele Melaniei pe etichete.

Există însă şi un alt exemplu: mai mulţi comercianţi din Sevnica, oraşul natal al Melaniei Trump, au lansat o gamă de produse sub numele “First Lady” (Prima Doamnă).

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *