Anchetă la Braşov după ce o tânără spune că este victima jocului “Balena Albastră”. Ce indicaţii a primit fata pe mobil

„România este tulburată, de câteva zile, de un joc neobişnuit, periculos, inventat de un rus, care se presupune că a dus până acum la moartea a 130 de copii, în ţările ex-sovietice. «Balena Albastră» este jocul despre care se presupune că îndeamnă jucătorii la sinucidere. Prima presupusă „victimă“ din România a acestui joc malefic a fost o tânără de 19 ani, din Codlea, urmată de cinci elevi de la Iaşi şi, recent, de o copilă de 13 ani din Timişoara“, se arată într-un comunicat al DGASPC Braşov, semnat de directorul general al instituţiei, Gheorghe Durnă.

Reprezentanţii DGASPC Braşov spun că tinerii şi copiii intră în acest joc din curiozitate, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu tânăra de 19 ani, instituţionalizată la Complexul de Servicii „Măgura“ Codlea.

„Tânăra susţine că a primit, cu această ocazie, pe telefonul mobil, un cod de acces, urmat de o hartă cu locaţia ei şi o îndrumare spre o anumită stradă din localitate, unde ar fi fost în siguranţă. În acel moment, fata s-a speriat, şi-a deconectat telefonul şi a anunţat conducerea centrului, care, la rândul său, a sesizat secţia de poliţie din localitate, care a demarat cercetări în acest caz”, se arată în comunicatul citat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *