GIC, fondul suveran al statului Singapore şi unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, a semnat astăzi, după mai multe luni de negocieri, acordul definitiv pentru achiziţionarea grupului ceh P3, care deţine cel mai mare parc logistic din România.
P3, unul dintre cei mai mari proprietari, dezvoltatori şi administratori de active logistice la nivel pan-european, era deţinut anterior de TPG Real Estate şi partenerul său Ivanhoé Cambridge, iar valoarea acordului se ridică la 2,4 miliarde de euro, fiind cea mai mare tranzacţie de real estate din acest an din Europa.
Leave a Reply